Închisoare grea și despăgubiri de peste 3 milioane lei. Aceasta este sentința pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul în care trei persoane au fost cercetate pentru incendierea clubului Liquid și a restaurantului Dobrun. Prejudiciul estimat este de peste 3 milioane de lei.
În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede clar cum cei treibărbați condamnați azi incendiază clubul. Doi dintre cei trei bărbaţi suspectaţi de incendierea Liquid-ului şi a restaurantului Dobrun, au primit închisoare de 8 și 9 ani cu executare. Cel de-al treilea inculpat, a primit 2 ani de închisoare cu suspendare.
”Condamnă pe inculpații Sebastian Braiţ și Domokos Karoly pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere calificată la pedeapsa de 8 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi și respectiv la pedeapsă 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi. Condamnă pe inculpatul Cosme Alin Teodor pentru săvârșirea infracțiunii de nedenunțare a unor infracțiuni și pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare la pedeapsa de 2 ani de închisoare cu suspendare”, a explicat Cornelia Pândaru – purtător de cuvânt Tribunalul Sibiu.
Buni de plată la peste 3 milioane lei
Instanţa a decis de asemenea plata de către inculpaţi a unor despăgubiri substanţiale faţă de părţile civile constituite în dosar, de către Sebastian Braiţ şi Karoly Domokos. Mai exact, cei doi trebuie să plătească daune către firmele de asigurări de aproape 1 milion de lei și către patronii clubului și restaurantului despăgubiri de peste 2,2 milioane lei.
”Noi suntem mulțumiți de sentința dată de instanță. Mai rămâne partea cu pagubele materiale care după părerea noastră nu o să le mai recuperăm. Vedeți și d-stră, locul este distrus. O luăm de la capăt. Instanțele ne-au încuvințat despăgubiri de 2.054.000 de lei. Era o investiție mare aici. Tot ce s-a distrus. Nu mi se pare că a durat mult procesul”, a spus Adrian Barbu – manger club Liquid.