Zilele trecute Sfântul Sinod a hotărât ca pentru nicio căsătorie sau botez să nu se mai acorde dezlegare pentru a se oficia în alte locaţii decât în Biserică. Mitropolitul Ardealului, Înalt Prea Sfinţitul Laurenţiu Streza este de acord cu hotărârea Sinodului, şi mai mult, atacă din nou ideea oficierii unor astfel de taine bisericeşti în Biserica de Gheaţă de la Bâlea Lac.

s-au interzis căsătoriile înafara bisericii. mitropolitul ardealului explică de ce

„Acestea sunt taine ale Bisericii şi trebuie oficiate într-un loc de închinăciune, într-un loc liturgic. Şi pentru cununia civilă există un loc în care se oficiază şi de puţine ori se încheie în alte locuri, darămite pentru o cununie religioasă. Aceasta trebuie săvârşită într-o Biserică”, a spus Mitropolitul Ardealului.

ÎPS Laurenţiu Streza spune că s-a mers deja prea departe cu moda căsătoriilor în locaţii neconvenţioanle. „Am primit o cerere pentru dezlegare pentru o căsătorie undeva în vârf de munte, pentru ca mai apoi să se transmită evenimentul prin internet. Se făcea astfel reclamă unei tehnologii moderne. Cu tot respectul pentru modernitate, dar aşa ceva nu am acceptat”, a povestit ÎPS Laurenţiu Streza.

Interzis şi la mănăstiri

Sfântul Sinod a interzis oficierea căsătoriilor şi a botezurilor şi în mănăstiri. „În primul rând, mănăstirile sunt locuri de rugăciune şi linişte. De exemplu, la Sâmbăta, la oficierea cununiilor li s-a cerut participanţilor o minimă de decenţă, ceea ce nu s-a întâmplat. Invitaţii vin în haine nepotrivite nici pentru o Biserica, dar pentru o mănăstitre. Călugării au fost obligaţi să confecţioneze tot felul de fuste, pelerine, pe care să le dea participanţilor să se acopere”, a explicat ÎPS Laurenţiu Streza decizia Sinodului.

Mai mult, spune Mitropolitul Ardealului, nu este indicat ca un călugăr să oficieze taina căsătoriei pentru că el însuşi nu este căsătorit.

Nici Biserica de Gheaţă nu e admisă

Biserica de gheaţă de la Bâea Lac a iscat controverse în fiecare an în carea  fost construită. Biserica Ortodoxă a susţinut mereu că o construcţie care se topeşte în câteva luni nu poate fi sfinţită, şi deci nu este un loc în care să se oficieze tainele sfinte. „Nu este normal să pui un copil într-o cristelniţă de gheaţă, care se topeşte. Nu putem spune că botezurile şi căsătoriile oficiate aici nu le recunoaştem, dar preoţii ortodocşi care le oficiază pot fi sancţionaţi adminsitrativ, la fel ca şi cei care oficiază aceste taine în alte părţi decât în biserici”, a adăugat ÎPS Laurenţiu Streza.

Ultima oră

Participă la discuție

3 Commentarii

Publică

  1. IPS Streza se pare ca cu i nai ntarea in varsta va apropiati de adevar !!! Mai sunt si alte lucruri pe care trebuie Biserica sa le condamne ,trebuie insa ca si dumneavoastra sa va lepadati de ele ! Nu putem sluji la doi domni ! Aduceti-va aminte de cel mai prestigios mitropolit al Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului a fost Nicolae Bălan (1920-1955) care a condamnat masoneria ???http://www.indiscret.ro/260/dezvaluiri/8549/arhiepiscopia-ramnicului-plina-de-masoni.html