Ilie Afodorcei a dispărut în data de 18 februarie, iar de atunci poliţiştii îl caută neîncetat. Deocamdată se merge pe pista dispariţiei, deşi există multe suspiciuni în acest caz.

Tânărul de 20 de ani se întorsese din Germania, de la muncă. Lucra acolo într-un hotel, unde făcea curăţenie. În noaptea de 17 spre 18 februarie a rămas la un prieten în Sibiu, iar a doua zi dimineaţa a luat o maşină de ocazie cu care urma să ajungă acasă, în Motiş.

„Dimineaţa am mers cu el la Obor ca să stea la ocazie. A oprit un Golf 3 sau 4 albastru, la vreo 30 de metri de noi. Au urcat acolo două persoane, iar şoferul i-a făcut semn lui Ilie să vină şi el. S-a urcat în maşină şi de atunci nu mai ştim nimic de el”, povesteşte Alexandru Cibu, prietenul la care a înnoptat Ilie Afodorcei.

Nu se ştie nimic

Tânărul nu a ajuns acasă. Prietenul său spune că împreună au schimbat în lei 625 de euro, bani pe care Ilie îi avea supra lui. Din spusele prietenului, Ilie mai un telefon cu cartelă de Germania. După ce a dispărut, familia a încercat să sune la acel număr, dar este închis.

Declaraţiile lui Alexandru Cibu date la poliţie i-ar fi ajutat mai mult pe anchetatori dacă ar fi văzut numărul maşinii în care s-a urcat prietenul lui. „Martorul nu a văzut numărul de înmatriculare. Acum se fac verificări pentru a se găsi acea maşină, celelalte două persoane care au fost luate la ocazie şi şoferul. Cei care investighează acest caz trebuie să afle unde a coborât tânărul dispărut, în ce parte a luat-o”, spune inspector principal Luciana Balteş, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.

Varianta dispariţiei

Deşi oricine află povestea dispariţiei lui Ilie Afodorcei se gândeşte la ce este mai rău, poliţiştii merg deocamdată pe varianta dispariţiei. „Nu există niciun fel de indiciu că ar fi vorba de o infracţiune cu violenţă în acest caz. Deocamdată colegii de la Investigaţii Criminale merg pe varianta dispariţiei pentru a rezolva acest caz”, a declarat inspector principal Luciana Balteş.

Săptămâna trecută Ilie ar fi trebuit să se întoarcă în Germania, la muncă. Tânărul provine dintr-o familie cu 6 fraţi.

Semnalmentele tânărului sunt: 1,80 m înălţime, 80 de kg, păr şaten, tuns scurt, ten creol, ochi negri.

Nu prezintă semne particulare, iar la data dispariţiei purta pantalon tip jeans de culoare albastră, pantofi maro, şapcă maro, geacă portocalie şi un ghiozan albastru cu flori multicolore.

Din informaţiile existente, bărbatul avea asupra sa suma de aprox. 2.800 de lei.

Cetăţenii care pot oferi informaţii despre aceste bărbat sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul de Urgenţă 112.

 

Ultima oră