Un virus face ravagii pe Facebook în România. Potrivit tvrnews.ro, peste 200.000 de români au fost păcăliţi că pot afla cine îi urmăreşte pe Facebook prin aplicaţia “Vezi cine ţi-a vizitat profilul”. În schimb, au accesat un virus care le fura identităţile.
Dacă până de curând aplicaţia era disponibilă numai în limba engleză, apariţia unui echivalent în limba română i-a încurajat pe mulţi să dea click. Pe scurt, aplicaţia le promitea utilizatorilor lista completă a celor care le-au vizitat profilul de Facebook.
Odată ce aceştia apăsau “like”, utilizatorii îşi puneau la dispoziţie toate datele şi intrau într-unul din cele mai vechi mecanisme de propagare a escrocheriilor în reţelele sociale, tag-jacking-ul. Astfel, aplicaţia posta mesaje automate pe profilele celor interesaţi în care se propaga mai departe, fără a le arăta acestora lista mult promisă.
Important de ştiut este că Facebook nu permite ca datele legate de traficul pe pagina unui utilizator să fie folosite de terţe părţi şi astfel, aplicaţii precum aceasta trebuie evitate. Ele sunt promovate prin link-uri periculoase şi vor să obţină acceptul a cât mai mulţi utilizatori pentru a putea trimite mesaje spam. În plus, aceste aplicaţii, care cer permisiuni extinse din partea utilizatorului, necesită chiar şi aprobarea acestuia pentru a i se posta mesaje în numele său.
”Textele captează atenţia prin faptul că sunt foarte bine scrise, la persoana întâi, într-un mod care suscită interesul, iar în imaginea care se presupune că prezinta topul urmăritorilor tăi apar poze reale de profil ale celor din lista ta de prieteni. De remarcat faptul că numele paginii nu are nicio legatură cu rolul ei în această escrocherie, acesta fiind, probabil, un truc la care creatorii ei au recurs pentru a evita blocarea de către sistemul de monitorizare al Facebook”, explică Tudor Florescu, Online Threats Analyst, Bitdefender.
”Etichetarea automată, fără permisiunea utilizatorului, este o practică frauduloasă la care se recurge pentru a-i atrage în cursă şi pe prietenii victimei. În plus, versiuni mai puţin convingătoare ale escrocheriei foloseau imagini generice, care nu ofereau indicii credibile despre alcatuirea unei statistici reale. De data aceasta însă, mecanismul este mult mai bine pus la punct”, adaugă Tudor Florescu, citat de Jurnalul.ro.
Cei care nu au rezistat tentaţiei şi au accesat aplicaţia pot scăpa foarte uşor de virus, refuzându-i acces la informaţiile personale, protejându-se pe sine şi pe prietenii lor de pe reţea.
Cu câteva zile în urmă, vigilenţa utilizatorilor de Facebook era testată de o altă escrocherie: concursuri false găzduite în numele principalilor operatori de telefonie mobilă din România.