Fiziterapia I, aşa cum este cunoscută de toată lumea Secţia Clinică Medicină Fizică şi Balneologie, din cadrul Spitalului Judeţean, se va schimba la faţă începând de anul acesta. Clădirea intră în reabilitare totală, motiv pentru care actul medical nu se va mai putea desfăşura în aceeaşi locaţie.

Reabilitare de sus până jos

În cel mai scurt timp se va realiza procedura de achiziţii, iar până cel târziu în toamna acestui an secţia va fi împânzită de muncitori. Suma totală care va fi investită în reabilitare este de 8,6 milioane de lei. Din aceşti bani se vor schimba podelele, geamurile, se vor recompartimenta încăperile, se va reface reţeaua de apă şi canalizare, se vor construi băi noi, vor fi modernizate bazinele pentru procedurile medicale, iar exteriorul va fi complet reabilitat. Mansarda, care în acest moment nu este folosită, va acoperi câteva saloane noi, un spaţiu pentru studenţii care fac practică aici, dar şi spaţii de depozitare.

Lift- pentru prima dată

Deşi la secţia de fizioterapie majoritatea pacienţilor se deplasează greu, secţia nu a avut niciodată un lift. Odată cu lucrările de modernizare se va instala un lift exterior, pentru ca pacienţii să nu mai fie căraţi pe targă sau în scaunele cu rotile, pe scări. Liftul va costa între 30.000 şi 40.000 de euro.

Pacienţi mutaţi

Pe durata lucrărilor, care sunt prevăzute să dureze 24 de luni, activitatea medicală va fi mutată la Spitalul de Psihiatrie. Aici vor fi amenajate demisolul şi parterul de la Secţia de Copii, şi recuperarea medicală se va face aici. După ce lucrările la Secţia de Fiziterapie I se vor încheia, activitatea se va muta în sediul nou renovat, urmând ca la Spitalul de Psihatrie să se mute definitiv secţia Fizioterapie II, care acum funcţionează pe Calea Poplăcii.

Pacienţi de peste tot, aparate vechi de zeci de ani

La Secţia de Fizioterapie I vin pacienţi şi din judeţele Alba, Vâlcea şi Braşov, iar numărul acestora este în creştere de la an la an. Media lunară a procedurilor medicale este de 6.000. În aceste condiţii, medicii şi asistentele de aici lucrează cu aparatură mai veche de 20 de ani. „De când am preluat eu conducerea am reuşit, cu ajutorul unor sponsorizări, să aduc câteva aparate noi, performante. De la Ministerul Sănătăţii însă nu am primit nimic. Aparatele care se strică le trimitem la reparat”, spune dr. Florina Popa, medicul şef al secţiei.

Capacitatea secţiei este de 30 de paturi.

Ultima oră