Îngrijorătoare. Așa a caracterizat ambasadorul Marei Britanii, ca fiind actuala situație în Albion, din cauza cărnii de cal din România care a ajuns să fie vândută drept carne de vită. Martin Harris a afirmat la Sibiu că investigații se fac inclusiv în Anglia de către autorități.
Ambasadorul britanic nu și-a ascuns îngrijorarea legat de acest scandal în care numele României este tot mai vehiculat. Martin Harris a explicat că România a fost chemată azi la discuții la Bruxelles pentru a se vedea cine e vinovat de această problemă.
”În ceea ce privește situația legată de carnea de vită, eu cred că avem o întâlnire azi la Bruxelles cu miniștrii. Guvernul britanic este în legătură cu autoritățile române și nu numai. Și cu cele franceze și cu cele din alte țări membre. Ceea ce este important este faptul că putem să stabilim faptele înainte de a trage concluziile. Deci în acest moment suntem în această fază, dar evident este o îngrijorare importantă în Marea Britanie pentru a rezolva aceste probleme”, a spus Martin Harris.
Englezii fac scandal mare
Reprezentantul casei regale britanice în România a mărturisit că semnalele venite din Marea Britanie nu sunt deloc unele bune și că oamenii fac scandal pentru că au fost păcăliți și au cumpărat fără să vrea carne de cal în loc de carne de vită așa cum scria pe etichete.
”Eu cred că trebuie să stabilim faptele în această situație. În acest moment este o îngrijorare importantă în Marea Britanie fiindcă evident oamenii au cumpărat ceva care nu a fost carne de vită. În acest moment trebuie să stabilim faptele și nu să se facă speculații despre această situație. Nu trebuie să tragem concluzii înainte de a stabili faptele”, a mai spus acesta.
Anchete și în Marea Britanie
Pentru a se vedea unde s-a produs etichetarea greșită a cărnii și englezii au demarat o anchetă proprie în cinci abatoare din Marea Britanie, iar concluziile vor fi prezentate într-un raport adresat Uniunii Europene.
”E evident că sunt investigații și în Marea Britanie și este o problemă care implică diferite țări din Uniunea Europeană. Cu acest scop noi am propus împreună cu Comisia Europeană o întâlnire astăzi între miniștrii delegați în Bruxelles pentru a rezolva această problemă”, a mai declarat Martin Harris.
Ambasadorul Marei Britanii a exclus însă faptul că turiștii din țara sa ar începe să ocolească România din cauza acestui scandal în care numele României este din ce în ce mai rostit de către toată Europa.