La ARTmania Sibiului, în acest an, publicul se va întâlni în premieră cu două dintre cele mai îndrăgite trupe ale muzicii „symphonic metal“. Vineri, 9 august, vom asculta Haggard și Amaranthe în Piața Mare, iar sâmbătă vom fi alături de Orphaned Land și Xandria.

Haggard, ansamblul care a transformat percepția generală despre muzica metal prin compozițiile lor cu tentă clasică, renascentistă și medievală va fi adăugat pe afișul festivalului împreună cu Xandria, trupa germană care reușește să îmbine cu mare succes rock-ul modern și tonalitățile muzice mistice. Vineri, 9 august, vom asculta Haggard și Amaranthe în Piața Mare, iar sâmbătă vom fi alături de Orphaned Land și Xandria.

În peste 20 de ani de activitate, Haggard a susținut concerte extraordinare în toată lumea și a cucerit un număr impresionant de fani. Suntem mândri să fim gazdele show-ului lor la cea de-a opta ediție a Festivalului ARTmania, un moment unic datorat măiestriei artistice, dar și atmosferei din cetatea medievală a Sibiului.

Ansamblul muzical eclectic Haggard este condus de Asis Nasseri, un artist excepțional de origine afgano-germană. Asis compune toate piesele, cântă la chitară, percuții și voce. Înființat în Munich, în 1989, Haggard avea să devină unul dintre primele proiecte de „classical-orchestral-symphonic-metal“ din lume.

Un grup de aproape 20 de muzicieni profesioniști interpretează opere rock folosind instrumente clasice și medievale precum violoncelul, oboiul, harpa, vioara, timpanul sau diverse tipuri de flauturi și combină într-un mod surprinzător pasajele melodice și vocile feminine diafane, cu riff-urile de chitară, sunetele specifice muzicii metal, vocile masculine joase și ritmurile specifice genului, oferind publicului o muzică sofisticată prin concertele lor monumentale. Stilul Haggard, încă nefinisat în perioada de început, până la lansarea primului demo, se detașa indiscutabil pe scena muzicală internațională prin compoziții inedite inspirate de teme încă neexplorate, ca istoria Europei în perioada Evului Mediu. Profețiile lui Nostradamus reprezintă tema celui de-al doilea album, „Awaking the Centuries“ lansat în anul 2000 și  albumul „Eppur Si Muove“ din 2004 vorbește despre viața lui Galileo Galilei.

„Tales of Ithiria“, cel mai recent material discografic, descrie o poveste fantastică scrisă de liderul formației, interpretată în engleză, germană, italiană, latină și spaniolă. Albumul este concentrat pe segmentele narative împletite armonios cu aranjamente orchestrale impecabile și intervenții corale desăvârșite.

Cea de-a patra trupă care își anunță participarea la Festivalul ARTmania în 2013, ne introduce pe un tărâm născut din fuziunea rock-ului modern cu un peisaj sonor mistic: Xandria. O premieră pentru România, pe scena din Piața Mare, Xandria vine la Sibiu într-o nouă formulă, cu Steven Wussow la bas și Manuela Kraller ca solistă, ea activând în trecut ca soprană în cadrul ansamblului Haggard.

Fondat în 1994 la inițiativa lui Marco Heubaum, Xandria este un proiect „simfonic metal“ originar din Germania care și-a căutat o formă de expresie și și-a definitivat stilul de-a lungul mai multor ani. În etapa de început a trupei, Marco a creat alături de nenumărați artiști talentați, iar trupa s-a bucurat de recenzii pozitive din partea presei muzicale germane și a devenit „Best Newcomer of the Year“, în 2001, odată cu lansarea demo-ului „Kill the Sun“, cu Lisa Middelhauve ca vocal.

Albumul oficial de debut, „Kill the Sun“, lansat la Drakkar Records în luna mai 2003, a fost apreciat la nivel mondial, atât din punct de vedere muzical, cât și liric. Fascinația trupei pentru teme exotice și motive est-europene a sporit succesul discului. După „Salome – The Seventh Veil” (2007), considerat până acum cel mai bun album al trupei, Xandria revine, mai puternică decât oricând, cu un nou disc „Neverworld’s End” și o senzațională voce feminină, care s-a alăturat trupei în iarna anului 2012: Manuela Kraller.

Xandria va urca pe scena Festivalului ARTmania 2013, promovând cel mai nou material de studio, „Neverworld’s End”. Spre deosebire de primii săi zece ani, când Xandria avea un stil ce se apropia mai mult de stilul gothic metal cu influențe electro, “Neverworld’s End” aduce o schimbare majoră în sound-ul trupei, ajungând la un nivel mai înalt de complexitate în zona muzicii ”symphonic metal”.

De opt ani, Festivalul ARTmania reunește artiști din toate colțurile lumii, promovând schimbul intercultural într-unul dintre cele mai frumoase orașe medievale din Europa de Est: Sibiu. Cu sprijinul partenerilor săi, platforma culturală ARTmania oferă iubitorilor de artă un program cultural variat ce include concerte, expoziții, workshop-uri și alte evenimente dedicate artelor frumoase. În 2013, Festivalul ARTmania are loc în perioada 5-11 august și este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria și Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.

Biletele și abonamentele pentru Festivalul ARTmania Sibiu 2013 pot fi achiziționate  de pe shop.artmania.ro din orice țară, iar pentru publicul din România acestea sunt disponibile și în rețeaua Eventim și pe myticket.ro, la prețul de 80 lei/abonament și 70 lei/zi, până la sfârșitul lunii februarie, ajungând la 150 lei/abonament și 100 lei/zi în perioada festivalului.

 

 

 

Ultima oră