Muzeul Naţional Brukenthal ar fi putut adăuga la lista sa de locaţii un Muzeu al locomotivelor cu abur. Ar fi putut, pentru că dezinteresul pentru cultura şi patrimoniul naţional, sau altfel spus, interesul unora pentru aceste lucruri, au făcut din nou să se piardă o parte din identitatea naostră. Aşa că Sibiul râmâne fără un muzeu ce ar fi putut aduce sute de mii de vizitatori şi implicit venituri, statul râmâne fără bani, românii fără tezaur.
Muzeul nimănui
Undeva în Gara din Sibiu există un muzeu de care nu ştie nimeni. 40 de locomotive cu abur, pluguri de zăpadă şi macarale cu abur zac printre mărăcini într-un aşa numit Muzeu al locomotivelor cu abur, înfiinţat în august 1994. De atunci nimeni nu s-a mai ocupat de aceste locomotive, care mai apoi, în anul 2000 au fost declarate tezaur al patrimoniului naţional, deci obiecte ocrotite de lege. „Ei spun că e muzeu, dar bălăriile sunt mai mari decât locomotivele. Obiectele nu sunt întreţinute, din ele s-a furat fier, cupru, ce mai era. Noi nu avem voie să intrăm acolo, că e muzeu”, spune plin de amărăciune Sabin Luca, managerul Muzeului Naţional Brukenthal.
Proiect nerealizat
Tezaurul se află în administrarea Regionalei CFR Braşov. Managerul Muzeul Naţional Brukenthal, Sabin Luca, a gândit un plan pentru înfiinţarea unui muzeu „adevărat” al locomotivelor cu abur, care să aducă Sibiului sute de mii de vizitatori. A identificat locaţia, a corespondat cu Ministerul Culturii, totul părea că se îndreaptă către realizarea proiectului. Până acum 3-4 ani, când a aflat că o parte din locomotive sunt scoase la licitaţie. „Eu eram în plin demers cu Ministerul, cu ministrul, secretari de stat…Până să aflu că şapte dintre locomotive aparţin unei societăţi care se afla în lichidare voluntară şi au fost scoase la licitaţie”, spune Sabin Luca.
Statul a renunţat la tezaurul său
În aceste condiţii, statul are drept de preemţiune, adică este preferat ca şi cumpărător al bunurilor. Cele şapte locomotive li s-au oferit statului la preţuri cuprinse între aproximativ 40.000 şi 70.000 de euro. „Statul a renunţat la dreptul de preemţiune, aşa că locomotivele au fost scoase la licitaţie. Legea spune că preţul trebuie să fie minim cel oferit statului”, spune Sabin Luca. Acest luru nu s-a întâmplat. Una dintre locomotive, de exemplu, care a fost oferită statului cu 60.000 de euro, deci acesta ar fi fost preţul minim de pornire la licitaţie, a fost vândută primăriei din Zlatna cu 18.000 de lei.
Şi astfel, proiectul Muzeului Brukenthal a ajuns undeva într-un sertar printre alte acte şi corespondenţe, se pare inutile, cu Ministerul Culturii. „Nu este posibil aşa ceva. Nu se poate ca statul să renunţe la tezaurul lui. În condiţiile în care restaurarea unui astfel de obiect se face doar de specialişti, după examinări atente, după ore şi ore de studiu, locomotiva de la Zlatna a ajuns într-un atelier de retsauraredin Cluj”, spune Sabin Luca.
Pe scurt, povestea locomotivelor de la Sibiu întruchipează din nou, dacă mai era nevoie, lipsa noastră, ca naţiune, de interes pentru ceea ce ne reprezintă, pentru bunul nostru naţional. Nu ne mândrim cu ce am avut frumos, ci cu ce avem mai poleit, mai mare şi mai strălucitor.