Papa Benedict XVI va abandona pontificatul pe 28 februarie, potrivit unei informații transmise de agenția de presă italiana ANSA. Demisia Papei Benedict XVI este un șoc pentru lumea catolică.

Papa Benedict a anunțat decizia sa în timpul consistoriului pentur canonizare martirilor de la Otranto. Biroul de presă al Vaticanului a confirmat informația și a anunțat că va avea loc un Breefing la ora 13.30, ora României.

Papa Benedict al XVI-lea susţine că nu mai are „forţele” necesare pentru a conduce Biserica din cauza vârstei sale. „Papa a anunţat că va renunţa la ministerul său la ora 20.00 (21.00 ora României), la 28 februarie. Atunci va începe perioada «sede vacante» (locul vacant)”, a precizat purtătorul de cuvânt Federico Lombardi.

„După ce mi-am analizat conştiinţa în faţa Domnului, în diverse rânduri, am ajuns la certitudinea că forţele mele, din cauza vârstei mele avansate, nu mai sunt apte pentru exercitarea într-un mod adecvat a ministerului petrinian„, a declarat Papa Benedict, în latină, în timpul consistoriului de la Vatican, potrivit Radio Vatican.

Papa a subliniat că „în lumea de astăzi, supusă unor schimbări rapide şi agitată de probleme de mare importanţă pentru viaţa credinţei, pentru a conduce barca Sfântului Petru şi a propovădui Evanghelia, forţa corpului şi a spiritului sunt la fel de necesare”.

Această forţă „a slăbit în ultimele luni în mine într-o asemenea măsură că trebuie să-mi recunosc incapacitatea de a administra bine ministerul care mi-a fost încredinţat”, a adăugat Papa.

Într-o carte-interviu din 2010, Papa a vorbit despre posibilitatea demisiei în cazul în care nu se va mai simţi în stare să continue.

Singurul precedent în istoria Bisericii, Celestin al V-lea, a abdicat din funcţie înainte a de fi întronizat, în 1924. El a trăit izolat până la desemnarea sa ca Papă şi nu se simţea pregătit să îşi asume acest rol în Biserică.

Pentru a-şi exprima surpriza, decanul cardinalilor, monseniorul Angelo Sodano, a vorbit despre un „trăznet pe cerul senin”.

Născut la 16 aprilie 1927, într-o familie modestă din foarte catolicul land Bavaria, la Marktl-am-Inn, Joseph Ratzinger i-a succedat foarte charismaticului Papă Ioan Paul al II-lea, la 19 aprilie 2005, la vârsta de 78 de ani, după ce a condus timp de aproape un sfert de secol Congregaţia pentru Doctrina Credinţei.

Şeful Guvernului italian demisionar Mario Monti s-a declarat, de asemenea, „foarte zguduit de acest anunţ”.

Urmatorul papa ar trebui ales până de Paștele catolic.

Ultima oră