În acest sfârşit de săptămână nu sunteţi condamnaţi la plictiseală. Arena Platoş va fi cea mai bună gazdă. Organizează primul concert pe pârtie şi carnavalul pe schiuri, deja cunoscut ca tradiţional.
Carnaval pe pârtie
Sâmbătă, la Arena Platoş, distracţia începe la ora 17. Atunci se dă startul carnavalului pe nocturnă. Ediția precedentă a carnavalului i-a adus pe pârtie pe Fred și Barney, Albă ca Zăpada, cinci din cei 101 Dalmațieni și multe alte personaje de poveste, pentru o seară foarte, foarte amuzantă. Cel mai bun costum al carnavalului va fi premiat cu un card de săptămână, valabil de luni până vineri pe toate pârtiile complexului.
Primul concert live
Carnavalul e doar începutul, pentru că de la ora 19 va începe primul concert live organizat la Arena Platoş. Şuie Paparude va concerta pe o scenă amenajată la baza pârtiilor. Petrecerea va continua cu cu DJ Adub, iar mai târziu, spre seară, în apreski. Intrarea la concert este liberă iar pentru public a fost pus la dispoziție un skibus ce va face curse regulate între Sibiu și Arena Platoș. Rezervările pentru transport se pot face la numărul 0748 476 707 iar prețul unei călătorii este 12 lei.
O şansă la vacanţă
Tot sâmbătă seara va avea loc și prima extragere a tombolei organizată de Arena Platoș și Snowfest. Tragerea la sorți va avea loc după concertul Șuie Paparude iar câștigătorul va primi drept premiu o excursie la ski, în Franța, oferită de Snowfest.ro. În total, Snowfest ofera două excursii de o persoană în Franța, cea de-a doua tragere la sorți urmând să aibă loc la sfârșitul lunii februarie.
Dacă rămâneţi în Sibiu puteţi merge aici Expoziție depăsări şi animale de rasă la Sibiu. Vezi când le poţi admira