Franco Pellizotti, Davide Rebellin şi Michael Rasmussen se vor duela la Sibiu cu Stefano Garzelli (câștigător al Giro d’Italia 2011) și cu Hossein Alizadeh (învingătorul în clasamentul final UCI Asia Tour 2012).Turul Ciclist al Sibiului devine “turul cățărătorilor”.
Turul Ciclist al Sibiului 2013 începe să semene cu un mic Tur al Italiei după ce în competiție s-au mai înscris încă două cluburi italiene de prestigiu și unul norvegian: echipa pro-continentală Vini Fantini by Farnese – Selle, echipa continentală italiană Amore & Vita Cycling Team cu licență în Ucraina și mai veche cunoștință a turului sibian, echipa continentală norvegiană OneCo Trek.
Noile înscrieri anunță deja dueluri rutiere acerbe pentru câștigarea Turului Ciclist al Sibiului 2013 între numele mari ale ciclismului european: Franco Pellizotti (de la Androni Giocattoli), Davide Rebellin (de la CCC Polsat), Michael Rasmussen (de la Christina Watches-Onfone), cărora li se vor adăuga Stefano Garzelli (de la Vini Fantini, câștigător în Giro d’Italia 2011 al tricoului verde al cățărătorilor) și Hossein Alizadeh (cățărător transferat în decembrie la Amore & Vita, campion național al Iranului și câștigător în clasamentul final UCI Asia Tour 2012).
Echipele nou înscrise au un palmares impresionant. Echipa pro continentală Vini Fantini by Farnese-Selle a câștigat deja de la începutul acestui an două etape în Vuelta al Tachira, UCI America Tour. Echipa, care concurează sub culorile galben și verde fluorescent, a câștigat în 2012, prin ciclistul Matteo Rabottini, primul tricou albastru al cățărătorilor din Giro d’Italia, după schimbarea culorii acestuia în cadrul unui contract de sponsorizare.
Aceste rezultate se adaugă unei lungi liste de trofee din anii trecuți adjudecate de Vini Fantini: Campionatul Italian de Șosea 2011 și 2010, Giro di Padania 2012 și 2011 , Giro del Veneto 2012, Trofeo Matteotti 2012, Giro della Romagna 2011 și 2010.
Vini Fantini au sporitivi deosebiți, cu o formă atletică foarte bună, dintre care vor veni la Sibiu rutierii Luca Mazzanti (câștigător al Tour du Trentin 2006 și Gran Premio di Lugano 2007, locul doi la Grand Prix d’Isbergues 2009, Giro del Trentino 2006 și Giro del Apenino 2006, participant de 16 ori la Giro d’Italia) și Stefano Borchi (un sportiv care s-a dovedit foarte puternic pe porțiunile montane în Tour du Limousin 2012, fiind la un moment dat liderul cățărătorilor după care a pierdut tricoul cu buline roșii în ultima etapă la un singur punct diferență).
Gruparea italiană Amore & Vita Cycling Team este una deosebită în peisajul cluburilor cicliste: italienii cu licență ucraineană sunt cea mai veche echipă continentală din lume, fiind fondată sub numele de Fanini în 1948, an de când a câștigat nu mai puțin de 60 titluri naționale (dintre care 36 italiene), 13 titluri de campion mondial, 1 titlu de campion european, 1 titlu Giro d’Italia la feminin. Aceasta este echipa care i-a lansat pe Mario Cipollini și pe specialiști curselor clasice Michele Bartoli, Rolf Sorensen și Andrea Tafi.
Echipa are o istorie extrem de interesantă și de colorată. În 1989, în urma unei vizite a lui Ivano Fanini la papa Ioan Paul al II-lea, directorul sportiv a decis schimbarea numelui echipei în Amore & Vita în scopul de a promova valorile umanitare și creștine, ceea ce a condus la un sprijin moral important primit în anii următori din partea Vaticanului. Papa Ioan Paul al II-lea (și el un pasionat al sportului pe două roți) a admirat acest club într-atât, încât a devenit membru onorific al acesteia, a primit de mai multe ori în audiență și a binecuvântat întreaga echipă și stafful tehnic.
Cea mai nouă achiziție a clubului Amore & Vita este iranianul Hossein Alizadeh, un talent natural incredibil în vârstă de 24 de ani, transferat în decembrie 2012 de la Petrochimica Tabriz la finalul unui sezon extrem de spectaculos pentru tânărul cățărător. Acesta a ocupat primul loc al clasamentului UCI Asia Tour, după o performanță excelentă în prestigioasa competiție Tour of Quinghai Lake (UCI 2.HC): Alizadeh a fost liderul a nu mai puțin 10 din cele 14 etape ale turului fiind învingător în final în clasamentul general al turului, al clasamentului pe puncte și câștigător al clasamentului cățărătorilor. Amore & Vita mai are în componență și alți cicliști valoroși: Andrei Mizurov, de șapte ori campion național al Kazahstanului, cățărătorul polonez Jaroslaw Dambrowski, estonianul Mikhel Raim, ucrainianul Volodimir Starchik.
Echipa continentală OneCo Trek este o mai veche cunoștință a turului sibian, în care au concurat sub numele de OneCo Mesterhus. Reamintim că în 2012 aceștia au câștigat prologul Turului Ciclist al Sibiului, atunci când Jon Einar Bergsland i-a smuls, în proba de contratimp individual, victoria grecului Ioannis Tamouridis la un ecart de 3 secunde.
OneCo Trek mai numără printre cicliștii de bază ai echipei pe Magnus Børresen, campion al Norvegiei în 2010 la categoria U23 și ocupant al locului 3 în Tour ta Malta 2012, și pe Andreas Landa, câștigător al unei etape în Tour ta Malta 2012.
Cu această listă de start pentru anul 2013, este tot mai vizibil că Turul Ciclist al Sibiului devine o competiție a „montagnarzilor”, care trage echipe de renume ce au în componență cățărători puternici, capabili să-și adjudece victoriile și punctele pe traseele montane care constituie specificul turului transilvan.
Până în prezent 21 echipe au expediat formularele de participare la Turul Ciclist al Sibiului 2013: Tuşnad Cycling Team – România, Naţionala României, Androni Giocattoli – Italia, CCC Polsat – Polonia, Christina Watches-Onfone – Danemarca, Vini Fantini by Farnese Selle – Italia, Amore & Vita Cycling Team – Ucraina, Team Gourmetfein Simplon – Austria, Differdange Magic Sportfood – Luxemburg, Froy Bianchi – Norvegia, ISD Continental Team – Ucraina , Kolss – Ucraina , LKT Brandenburg – Germania, Chrobry Felt Glogow – Polonia, Naţionala Cehiei, Naţionala Serbiei, Naţionala Slovaciei, SP Tableware – Grecia, Utensilnord Continental Pro Cycling Team – Ungaria, Team Verandas Willems CC Chevigny – Belgia, OneCo Trek – Norvegia.
TRASEUL
Turul se va desfășura între 11 și 14 iulie și va avea două etape, două semi-etape şi un prolog.
Prolog: joi 11 iulie, contratimp individual în centrul istoric al Sibiului – 2,7 km.
Etapa 1: vineri 12 iulie – 145 km: Sibiu – Nocrich – Agnita – Dealul Frumos – Cincu – Voila – Arpașu de Jos – Cârțișoara – Balea Lac (2034 m altitudine).
Etapa 2: sâmbătă 13 iulie – 183 km: Sibiu – Șelimbăr – Veștem – Bradu, Avrig – Ucea de Jos – Orașul Victoria – Drăguș – Sâmbăta de Sus – Lisa – Voila – Arpașu de Jos – Avrig – Veștem – Cisnădie – Cisnădioara – Rpșinari – Păltiniș (1450 m altitudine).
Semi-etapa 3A, 14 iulie, contratimp individual – 12,5 km: Cisnădie – Cisnădioara – Sibiu (finish la Muzeul Civilizației Populare din Dumbrava Sibiului).
Semi-etapa 3B 14 iulie, 146,8 km: Sibiu – Poplaca – Orlat – Cristian – Săliște – Tilișca – Rod – Poiana Sibiului – Jina (1006 m altitudine) – Dobârca – Mărtinie – Săsciori – Câlnic – Miercurea Sibiului – Apold – Sibiu (finish în Piața Mare).
COMPETIŢIA
Turul Ciclist al Sibiului 2013 este o competiţie de şosea afiliată la Uniunea Ciclistă Internaţională de la Geneva la categoria 2.1 şi este organizat de Clubul Sportiv Sibiu Sport Project, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu şi al Consiliului Judeţean Sibiu.
PREMII ŞI RECOMPENSE
Turul Ciclist al Sibiului 2013 are premii de peste 29.000 de euro şi pune în joc 521 puncte UCI.