Poliţiştii nu au avut răgaz nici în acest sfârşit de săptămână. Au descoperit mai multe fapte de braconaj, una dintre ele veche încă din luna august a anului trecut, iar un alt bărbat a fost prins fără acte pentru arma pe care o avea.

Braconajul în toate formele lui a fost la putere. Vezi despre ce este vorba

Prins la peşti

Sâmbătă nu a fost cea mai norocoasă zi pentru un bărbat care a ieşit la pescuit pe râul Olt. Nu practica sportul de plăcere, ci ilegal. Poliţiştii din Cârţa şi Arpaşu de Jos, în timpul acţiunilor de verificare, l-au găsit pe bărbat cu 13 kilograme de peşte din specia oblete. Avea de gând să mai prindă şi alţi peşti, pentru că întinsese în apă plasă monofilament. Bărbatul este cercetat acum pentru braconaj piscicol.

Prins după cinci luni

Un bărbat de 45 de ani din localitatea Broşteni a crezut că scapă nepedepsit după ce in luna august a anului trecut a împuşcat un porc mistreţ ce se afla pe fondul de vânătoare a localităţii Păuca. În acest sfârşit de săptămână poliţiştii de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au depistat fapta bărbatului, şi ca urmare i-au ridicat arma de vânătoare. Acum bărbatul este cercetat pentru uz de armă letală fără drept şi braconaj cinegetic. Pentru că poliţiştii cred că bărbatul a mai împuşcat şi alte animale, continuă cercetările.

Armă ilegală

Arma unui alt sibian a ajuns în custodia poliţiştilor. Aceştia s-au sesizat din oficiu că tânărul de 27 de ani deţine fără drept o puşcă de tir sportiv cu aer comprimat, care a fost cumpărată fără a se întocmi actele necesare. Arma a fost ridicată, iar bărbatul este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunilor de deţinere sau port de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept şi efectuarea operatiunilor cu arme şi muniţii fără drept.

 

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică