Un TIR plin cu maculatură a luat foc în această dimineață în apropiere de Sibiu. Remorca acestuia s-a aprins la ieșirea de pe centura ocolitoare pe DN1. Cele 17 tone de hârtie s-au aprins imediat, iar șoferul a mai apucat doar să scoată autotractorul de la remorcă , ca să nu ia și acesta foc.

TIR-ul încărcat cu maculatură mergea înspre Brașov. Șoferul acestuia a observat în oglinda retrovizoare că iese fum din încărcătură. Acesta a crezut că a luat foc motorul, dar când s-a dat jos a observat că flăcările cuprind întreaga încărcătură. Extinctoarele din dotare nu au făcut față, incendiul întinzându-se cu repeziciune.

”Coboram de pe autostradă. Cu vreo doi kilometri înainte am văzut că iese fum din prelată. Am coborât. Am tras pe dreapta. A început să se extindă. A oprit și colegul cu extinctoare. Nu am putut să facem nimic. Asta este. Nu pot să îmi dau seama din ce cauze. A oprit colegul și încă doi colegi. E foarte inflamabilă încărcătura asta. S-a extins foarte repede. În câteva secunde”, povestește șoferul TIR-ului.

Alți tir-iști aflați în trafic au oprit și au încercat și ei să stingă incendiul cu extinctoarele din dotare. Degeaba însă. Flăcările au cuprins întreaga încărcătură și nu s-a mai putut face nimic.

”Odată s-a văzut fum. După aceea până m-am dat jos cu extinctorul, deja era focul la jumătatea vagonului. Ardea tare. Ce să faci față. Eu am trei extinctoare.. Două le-am consumat deja. Al III-lea nici nu l-am mai desfăcut pentru că nu mai avea rost. Se poate să se fi aprins de la țigări, scurt circuit.. Toată lumea aruncă pe șosea. Parcă e groapă de gunoi”, spune un alt TIR-ist care mergea în spatele autotrenului ce a luat foc.[nggallery id=968]

Misiune dificilă pentru pompieri

Pompierii au intervenit cu trei mașini pentru a stinge incendiul. Operațiunea a fost extrem de dificilă și asta din cauza faptului că cele 17 tone de maculatură au ars extrem de rapid.

”ISU Sibiu a fost să intervină pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la remorca unui TIR încărcat cu maculatură, hârtie și deșeuri de hârtie. La fața locului s-a intervenit cu trei autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță. Momentan se acționează pentru stingerea incendiului care se manifestă la remorca TIR-ului. (…) Cauza probabilă care ar fi putut produce izbucnirea incendiului este în curs de stabilire. Având în vedere că în remorcaTIR-ului sunt depozitate 18 tone de deșeuri de hârtie, este o intervenție dificilă, deoarece trebuie dat jos fiecare balot și luat la mână pentru a putea prevenii reaprinderea anumitor focare”, a explicat Silviu Albișor – purtător de cuvânt ISU Sibiu.

video
play-sharp-fill

Stingerea completă a incendiului a durat aproximativ două ore, timp în care traficul auto dinspre Sibiu spre Brașov s-a desfășurat cu alternanță pe un fir și asta pentru că un sens de mers a fost complet blocat.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică