Lista de investiţii propune lucrări noi în valoare de aproximativ 40 de milioane de lei, lucrările în continuare fiind estimate la aproape 14 milioane de lei.

Dintre lucrările care vor continua în 2013 amintim străzile Calea Poplăcii (alocaţia pentru 2013 fiind de 3,4 milioane de lei), Calea Cisnădiei, Calea Turnişorului, Maşiniştilor, Reşiţa, precum şi modernizarea iluminatului public pe Şoseaua Alba Iulia, pe Calea Cisnădiei, pe Calea Poplăcii, pe Calea Turnişorului şi în Piaţa Iancu de Hunedoara.

Lucrările noi propuse pentru anul 2013, includ construcţia unui nou pod în zona Pieţei Cibin, valoarea alocată în acest an fiind de 1 milion de lei, valoarea totală a investiţiei ajungând la 13 milioane de lei. Şi viaductul Vasile Aaron va intra în reparaţii anul acesta, suma alocată pe listă fiind de 1,6 milioane de lei.

De asemenea, sunt incluse lucrările de modernizare a străzilor Principatele Unite, Strungului, Grigore Ureche, Munteniei, Anatole France, Vasile Pârvan şi Drumul Ocnei.

Vor fi contractate anul acesta lucrări pentru încă 15 străzi din cartiere, structurate pe cinci pachete care vor fi scoase la licitaţie. Este vorba de străzile Ana Ipătescu, Niţă Octavian, Mălinului, Abrud, Bagdazar, Arad, Kiev, Deva, Tribunei, Revoluţiei, Arhivelor, Piaţa Tălmaciu, D.D. Roşca, Gutuilor şi Strugurilor.

Un alt proiect foarte important anul acesta este Proiectul de Management Integrat al Deşeurilor din Municipiul Sibiu, pentru acesta fiind alocată o sumă de aproximativ 2 milioane de lei.

Modernizarea Cartierului Vasile Aron va continua în 2013 cu lucrările la reţelele de apă şi canalizare, dar vor fi realizate şi documentele tehnice pentru modernizarea drumurilor, parcărilor şi spaţiilor verzi.

În Cartierul Tineretului este prevăzută realizarea podurilor dintre strada Berlin şi Luxemburg, cel de pe strada Deventer şi cel dintre strada Londra şi strada Viena. Aceste lucrări sunt estimate la peste 2,4 milioane de lei. În Cartierul Tineretului sunt prevăzute şi lucrări de amenajare a iluminatului public.

În ceea ce priveşte modernizarea iluminatului public, în 2013 această reţea va fi modernizată pe strada Viitorului, pe strada Revoluţiei, pe strada Octavian Goga, în Piaţa Armelor, pe strada Săcel şi în Piaţa Gării (parţial).

Proiecte tehnice vor fi realizate anul acesta pentru reabilitarea străzilor Bahluiului, Frunzei, Calea Şurii Mari (parţial), pentru viabilizarea cartierului Reşiţa II, dar şi pentru 31 de străzi din cartiere pe care lucrările propriu-zise vor fi contractate anul viitor.

În ceea ce priveşte reabilitarea reţelelor, vor fi realizate anul acesta proiectele tehnice pentru reabilitarea reţelelor de apă pe străzile Tudor Arghezi, Matei Milo, Artileriştilor, Transilvaniei, Octavian Goga, Ilie Măcelaru şi Geniştilor. Proiectele tehnice vor fi realizate pentru reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare pe străzile Şerbota, Călugăreni, Lomonosov, Velceanu, Cuza, Mureşanu, Mirăslău şi Eroilor.

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică