Cotaţiile monedei naţionale au înregistrat variaţii semnificative în acest an, având în vedere că peste tensiunile politice interne s-a criza din zona euro, dar şi reducerea intervenției băncilor străine pe piaţa locală.
Banca Naţională a României (BNR) a afişat în ultima zi a anului un curs de referinţă de 4,4287 lei/euro, leul înregistrând astfel o scădere de 2,5% faţă de ultima cotaţie din 2011, care a fost de 4,3197 lei/euro.
În acest an a fost atins recordul istoric pentru cursul leu/euro, în data de 3 august, când referinţa BNR s-a plasat la 4,6481 lei/euro. Raportat la acest nivel, deprecierea leului a fost de 7,6% de la începului anului.
Spre finalul anului, când situaţia politică s-a mai calmat, cotaţiile au început să scadă uşor, săptămâna trecută cursul ajungând la cel mai redus nivel din ultimele şapte luni, de 4,4231 lei/euro. Pentru dolar, banca centrala a publicat luni o rata de schimb în scădere uşoară, de 3,3575 lei/dolar. Comparativ cu finalului anului trecut, leul a pierdut 0,5% faţă de moneda americană, de la un curs de 3,3393 lei/dolar.
Rata de referinţă pentru francul elveţian a urcat luni de la 3,6651 lei/franc la 3,6681 lei/franc. Astfel, leul închide anul cu o scădere de 3,2% faţă de francul elveţian, de la 3,5528 lei/franc în luna decembrie 2011.
Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.
La debutul sesiunii interbancare euro a fost cotat la 4,4440 lei, uşor mai sus faţă de nivelul de la finalul şedinţei precedente, 4,4370 – 4,4400 lei/euro. Maximul zilei a fost de 4,4640 lei/euro, iar spre jumătatea zilei cotaţiile au coborât spre 4,43 lei/euro.
Cu puţin timp înainte de ora 13:00, schimburile se perfectau la 4,4300 – 4,4330 lei/euro. Dobânzile afişate de băncile comerciale pentru sumele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) pe termen de o zi au rămas apropiate de cele de vineri, la 5,8 – 6,3%, de la 5,86% – 6,38% la finalul săptămânii. În acelaşi timp, dobânzile pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână au coborât nesemnificativ, de la 5,84% – 6,34% la 5,83 – 6,33% pe an.