Pamela Anderson a fost fotografiată într-o ipostază inedită. Vedeta a fost la patinaj, pentru a se pregăti pentru show-ul „Dancing With The Stars”, varianta din Marea Britanie a show-ului „Dansez pentru tine”.
Pamela Anderson a părut să se descurce foarte bine pe gheaţă, arătând că se află într-o formă fizică deosebită şi că va fi o competitoare puternică pentru celelalte staruri ce vor apărea în show-ul respectiv, relatează dailymail.co.uk „Sunt entuziasmată să particip”, a declarat Pamela recent, referindu-se la emisiunea ce va fi difuzată începând cu 6 ianuarie 2013.
Pamela Anderson, în vârstă de 45 de ani, este actriţă şi fotomodel, fiind cunoscută în special pentru rolurile din serialele de televiziune „Meşterul casei”, „Baywatch” şi „V.I.P.”. Cariera ei a urmat o curbă ascendentă după ce starleta canadiană a fost desemnată Playmate-ul lunii februarie 1990 de editorii revistei Playboy. De altfel, Pamela Anderson este modelul care a avut cele mai multe apariţii pe coperta celebrei reviste americane pentru adulţi.