Societatea Tursib continuă eforturile sale pentru un transport public cât mai performant şi mai eficient. Noul proiect presupune montarea de GPS-uri pe mijloacele de transport public pentru o urmărire mai riguroasă a respectării orarelor de sosire în staţii.

Până la sfârşitul anului vor fi montate GPS-uri pe 55 din totalul de 90 de autobuze, iar în primul trimestru al anului 2013 vor fi echipate toate mijloacele de transport cu astfel de aparate. Costul achiziţiei acestor aparate a fost de 137.000 de lei, suma fiind acoperită din fondurile societăţii de transport public în comun.

GPS-urile vor permite dispeceratului Tursib să urmărească respectarea orei de sosire în staţie şi încadrarea în graficele de deplasare în timp real. Printr-o analiză a datelor transmise de GPS-uri societatea va putea lua măsurile necesare pentru eficientizarea circulaţiei sau, eventual, ajustarea orarelor.

Al doilea pas va fi acela de instalare în staţii a unor afişaje care anunţă călătorii cu privire la timpul rămas până la sosirea în staţie. Informaţiile afirmate pe aceste display-uri vor fi transmise de aceste GPS-uri. Modul de implementare al acestui al doilea pas în proiect va fi decis anul următor, când se vor identifica şi sursele de finanţare pentru achiziţia display-urilor.

Ultima oră