Lucrările la autostrada Sibiu – Pitești încep în 2013. Costă 27 milioane euro per kilometru

Lucrările la Autostrada Sibiu – Piteşti încep în 2013, dacă Comisia Europeană aprobă introducerea acestui tronson, care va necesita investiţii importante, în programul de finanţare europeană, a declarat Mircea Pop, director general la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

„Acest tronson se va face cu fonduri europene. Acum, documentaţia realizată de noi este la JASPERS, organismul de asistenţă european pentru astfel de proiecte, pentru a fi verificată astfel încât să puteam realiza studiul de fezabilitate necesar pentru a obţine finanţarea. Cred că la sfârşitul lui 2013, începutul lui 2014 vom putea avea un constructor pe acest sector extrem de important”, a declarat Mircea Pop, într-un interviu pentru Agerpres.

Autostrada Piteşti – Sibiu, care nu a fost prinsă cu finanţare în Programul Operaţional Sectorial Transporturi 2007 – 2013, va fi finanţată prin programul 2014-2020, iar asistenţa tehnică pentru pregătirea proiectului va fi asigurată tot din fonduri ale Uniunii Europene.autostrada

Tronsonul de autostradă Piteşti – Sibiu, cu o lungime de 116,64 kilometri, face parte din Coridorul IV Paneuropean. Valoarea estimată a proiectului, așa cum apare ea pe site-ul CNADNR, este de 3,246 miliarde de euro (27,8 milioane de euro pe km), costurile fiind atât de mari din cauza faptului că autostrada traversează munții. O treime din lungimea acesteia presupune viaducte și tuneluri.

Totuși, este posibil ca după refacerea studiului de fezabilitate prețul valoarea estimată a proiectului să mai scadă. De asemenea, este posibil ca la licitație să fie adjudecat un preț pe km mai mic.

Autostrada Sibiu – Pitești a avut inițial termenul de începere anul 2007 și termenul estimat de finalizare anul 2008

Ministerul Transporturilor ia în considerare în prezent trei variante prin care să traverseze munţii cu o autostradă, Comarnic-Braşov, Sibiu-Piteşti şi Târgu-Mureş – Iaşi. Deocamdată însă pentru niciunul dintre cele proiecte nu există o finanţare sigură, dar ministerul se gândeşte la fonduri europene pentru Sibiu-Piteşti şi parte¬neriat public-privat pentru Comarnic-Braşov.

„Autostrada Sibiu-Piteşti în parteneriat public-privat nu este un proiect bancabil. Sibiu-Piteşti are un sfert din traficul de pe Comarnic-Braşov şi costă de patru ori mai mult, pentru că trece prin munţi, printr-o porţiune destul de dificilă. Încercăm să o construim pe bani europeni, cred că e singura soluţie”, a explicat Valentin Stoica, directorul general al firmei de proiectare şi consultanţă Search Corporation,  pentru zf.ro.

Sursa: EVZ.RO

Ultima oră

Un răspuns la “Lucrările la autostrada Sibiu – Pitești încep în 2013. Costă 27 milioane euro per kilometru”