Ponta a fost criticat public de Klaus Iohannis pentru că nu a acordat sprijinul promis legat de proiectul unui spital regional de urgență la Sibiu. Acesta a ținut să îi aducă aminte premierului dar și conducerii USL-iste de la Consiliul Județean Sibiu că s-au lăudat că pun umărul la soluționarea proiectului.
Klaus Iohannis și-a arătat public nemulțumirea după ce a primit oficial un răspuns de la Ministerul Apărării în care se arată refuzul acestora de a accepta un schimb de terenuri pentru a putea fi amenajat noul spital la Sibiu. Iohannis spera ca Ponta să se țină de promisiunea făcută și acum spune că acesta a uitat de cele discutate personal cu el.
”Noi am propus un schimb și Ministerul Apărării zice că este singurul poligon acela unde se poate trage frumos și că terenul oferit la schimb nu îndeplinește condițiile tactice cerute. Am vorbit cu Ponta. Ultima dacă când am discutat a spus că ne sprijină. Puteți să vă dați singuri răspunsul. Da. Și Consiliul Județean a promis tot sprijinul”, a spus joi Klaus Iohannis.
Primarul Sibiului nu s-a ferit să își arate și dezamăgirea pentru că Ponta nu s-a ținut de cuvânt și a fost categoric în această privință.
” Da! Am așteptat un sprijin real. Eu voi solicita în continuare fie să n-i se dea terenul pur și simplu, fie să facem un schimb”, a mai spus primarul Sibiului.
Alt amplasament, mai accesibil, nu exista?