Se primesc cereri pentru ajutorul pentru încălzirea locuinţei la Sibiu

Legislaţia care stabileşte condiţiile de acordare şi categoriile de beneficiari pentru ajutorul pentru încălzirea locuinţei a fost definitivată, astfel că Serviciul Public de Asistenţă Socială va începe de luni, 15 octombrie, preluarea cererilor pentru acordarea acestui sprijin pentru sezonul rece noiembrie 2012 – martie 2013.

Pot beneficia de acest ajutor familiile şi persoanele singure care au reşedinţa în municipiul Sibiu, în funcţie de venitul net mediu lunar şi de sistemul de încălzire folosit. Ajutorul pentru încălzire se acordă doar pentru locuinţa înscrisă în actele de identitate sau adresa la care persoanele sunt înscrise în cartea de imobil şi sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere. Pot depune un dosar în vederea acordării acestui ajutor cei care îşi încălzesc locuinţa cu gaz, energie termică sau lemne/cărbuni. NU pot beneficia de acest ajutor persoanele care deţin unul sau mai multe dintre bunurile înscrise în anexa nr. 2, la H.G. nr. 920/2011.Se primesc cereri pentru ajutorul pentru încălzirea locuinţei la Sibiu

Dosarul va conţine următoarele documente: cererea prin care se solicită acest ajutor, declaraţia pe proprie răspundere privind componenţa familiei însoţită de documente doveditoare (acte de identitate, certificat de naştere, de căsătorie, hotărâri judecătoreşti de adopţie, dare în plasament sau instituirea a tutelei/curatelei), documentele doveditoare privind calitatea de proprietar/chiriaş/comodatar, documentele doveditoare privind veniturile permanente nete ale familiei şi o copie după o factură emisă de societatea de gaz pentru a dovedi astfel numărul de abonat alocat.

Cuantumul ajutorului pentru încălzire variază în funcţie de sistemul de încălzire şi veniturile nete pe membru de familie.

Serviciul Public va asigura tipărirea formularelor care se pot procura fie de la sediul serviciului din Bulevardul Victoriei, nr. 1-3, camera 2, fie la ghişeele furnizorilor de gaz şi energie termică. Beneficiarii pot descărca acest formular şi de pe www.sibiu.ro, de la secţiunea Formulare online (click aici http://www.sibiu.ro/ro2/pdf/2011/formular_incalzire.pdf).

 

Pentru a beneficia de acest ajutor pentru întreaga perioadă a sezonului rece trebuie să depună acest dosar până în data de 31 octombrie. Dacă nu au depus cererea până la această dată, beneficiarii vor primi ajutorul începând cu luna depunerii cererii, în cazul în care documentele au fost depuse până în data de 20 a lunii respective sau începând cu următoarea lună, pentru actele depuse după data de 20.

 

Beneficiarii au obligaţia legală de comunica Serviciului Public de Asistenţă Socială orice modificare care survine în componenţa familiei sau în veniturile obţinute de membri acesteia. Pentru verificarea veridicităţii datelor înscrise în cererile şi formularele depuse, SPAS va verifica cel puţin 60% dintre dosare, aşa cum specifică şi legea.

 

 

Ultima oră