Începând de anul viitor, zece alei pietonale din Muzeul în aer liber însumând peste 6,5 km vor fi asfaltate. În plus, sistemul de iluminat public în zona porţilor de acces în muzeu va fi refăcut, precum şi instalaţiile electrice de împământare pentru iluminatul aleilor existente. De asemenea, peste 4 km de gard vor fi refăcuţi şi se vor monta sisteme de securitate şi supraveghere video.

Totodată, poarta de acces dinspre Calea Poplăcii va fi refăcută şi iluminată, astfel încât accesul echipajelor de intervenţie să se facă mult mai rapid.

Toate aceste modernizări sunt posibile datorită unui proiect al Consiliului Judeţean Sibiu, adoptat de consilierii judeţeni în şedinţa ordinară din 30 august 2012. Proiectul, intitulat „Crearea şi modernizarea infrastructurii de valorificare turistică a patrimoniului cultural al Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale din Dumbrava Sibiului”, va fi finanţat prin Programul Operaţional Regional, axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă a turismului regional şi local, domeniul major de intervenţie 5.1. – Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe.

„Ne bucurăm să anunţăm că în foarte scurt timp Consiliul Judeţean Sibiu va beneficia de fonduri europene pentru modernizarea substanţială a infrastructurii din muzeul în aer liber. Acest muzeu este o carte de vizită a Sibiului şi a României. Aici avem exemple de civilizaţie şi tehnică populară de care suntem mândri. Dorim ca acest muzeu impresionant de care sibienii sunt atât de legaţi şi pe care turiştii din toată lumea îl apreciază să arate cât mai frumos, iar patrimoniul cultural al muzeului să fie astfel mult mai bine pus în valoare” , a declarat Nicolae Neagu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Sibiu.

Proiectul a fost depus spre finanţare încă din anul 2009, a fost evaluat şi acceptat în urma evaluării tehnice şi financiare, dar, din lipsă de fonduri, a fost trecut pe lista de rezervă. Abia în luna august 2012, ADR Centru a informat Consiliul Judeţean Sibiu că proiectul a fost acceptat pentru etapa de contractare. Astfel, în urmă cu o săptămână a avut loc în Muzeul în aer liber vizita de precontractare pentru acest proiect, vizită la care au participat experţi ai Organismului Intermediar – ADR Centru, reprezentanţii beneficiarului – Consiliul Judeţean Sibiu şi ai Autorităţii de Management a POR – Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Pasul următor va fi semnarea contractului de finanţare până la sfârşitul anului 2012.

Valoarea totală a proiectului este de 3.921.870,89 lei cu TVA, din care asistenţa financiară nerambursabilă se ridică la suma de 2.951.136,57 lei, contribuţia Consiliului Judeţean Sibiu fiind de 60.228 lei. Perioada de implementare a proiectului este de 21 de luni, iar durata de execuţie a lucrării este de 10 luni.

 

Ultima oră