Turcan îi răspunde lui Iohannis legat de alegerea inimii ca siglă pentru Alianța România Dreaptă

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a afirmat că alegerea inimii ca siglă a Alianţei România Dreaptă a fost motivată de faptul că aceasta este şi simbolul grupului PPE, spunând că, odată cu definitivarea siglei, formaţiunile care au obiecţii cu privire la aceasta „vor putea să se manifeste juridic”.

Raluca Turcan a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Sibiu, că PDL a început o nouă construcţie politică pentru alegerile parlamentare din toamnă, sub forma Alianţei România Dreaptă.

„În timp ce Guvernul de stânga USL, în loc să guverneze, se pregăteşte de alegeri şi sacrifică tocmai motoarele de dezvoltare a României (…), PDL este preocupat de construcţie. Am demarat construcţia unei alianţe pe partea dreaptă a scenei politice, care atrage forţe politice cu lideri capabili să adune energiile oamenilor cu credinţă în valorile de dreapta şi constituie o alianţă preelectorală cu dorinţa de a participa la alegerile electorale, numită Alianţă România Dreaptă. (…) Turcan îi răspunde lui Iohannis legat de alegerea inimii ca siglă pentru Alianța România Dreaptă

În momentul de faţă, alianţa aceasta electorală vizează folosirea ca siglă electorală a inimii, cu denumirea de Alianţa România Dreaptă. Deocamdată, acestea sunt etapele de pregătire a acestei alianţe. În momentul în care ea se va constitui, oamenii vor afla exact forma completă în care PDL. Împreună cu partenerii, va candida la alegerile generale”, a spus Turcan.

Ea a afirmat că Alianţa România Dreaptă a ales acest simbol pentru că este sigla grupului Partidului Popular European din Parlamentul European, dar că formaţiunile politice care au obiecţii le vor putea formula, odată ce sigla va fi definitivată, referindu-se la declaraţia preşedintelui FDGR, Klaus Iohannis, care spunea că ar putea contesta folosirea inimii, acelaşi simbolul avându-l şi FDGR.

„Sigla constând în inimă aparţine popularilor europeni. Practic, aceasta este şi motivaţia pentru care noi încurajăm folosirea acestei sigle. În momentul în care ea va fi definitivată, evident că celelalte formaţiuni politice care au obiecţii cu privire la această siglă vor putea să se manifeste juridic”, a spus Turcan.

Reprezentanţii PDL, PNŢCD, PNR, ICCD şi FCD au stabilit, miercuri, ca alianţa de centru-dreapta formată din aceste formaţiuni politice să se numească Alianţa România Dreaptă, iar sigla să fie inima.

Preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), Klaus Iohannis, a declarat, joi, că, după o analiză pe care o vor face juriştii formaţiunii pe care o conduce, va contesta, dacă este cazul, sigla aleasă de Alianţa România Dreaptă, inima, acelaşi simbol avându-l şi FDGR.

Ultima oră