De săptămâna viitoare se închide Ocnei. Odată cu semnarea contractului de lucrări pentru reabilitarea străzii Ocnei, SC DPC este pregătită să intervină pe primul tronson, cel situat între strada 9 Mai şi strada Zidului.

lucrările la străzi şi reţele continuă în tot oraşul. vezi ce strazi intra în reparații de săptâmâna viitoare

Pentru a permite ieşirea din Piaţa Mică, strada 9 Mai va deveni stradă cu sens dublu, parcarea urmând să se facă pe o singură parte a străzii, longitudinal. Strada Zidului va putea fi folosită pentru a putea ajunge spre strada Nicolae Teclu.

Lucrările avansează şi pe strada Maşiniştilor

Pe primul tronson, cel dintre strada Dorobanţilor şi strada Henri Coandă lucrările la reţele au fost finalizate. Pentru executarea branşamentelor la reţeaua de apă pe tronsonul dintre strada Henri Coandă şi Strungului este necesară închiderea traficului sâmbătă, 8 septembrie, între orele 7 şi 18.

Lucrările continuă şi pe strada Faurului unde s-a început deja aşternerea stratului de balast, reţelele de apă fiind finalizate. Următoarea etapă este aceea a montării pietrei cubice pe zona de parcare şi trotuar.

La viaductul Gara Mică se lucrează la ridicarea grinzilor şi amenajarea cofrajelor

O lucrare mai amplă este şi cea de reabilitare a străzii Teilor unde se efectuează săpătura pe tronsonul al doilea dintre strada Anina şi strada Viitorului. Pe Calea Poplăcii se lucrează la reţelele de apă şi canalizare pe primul tronson şi la reţeaua de gaz pe restul străzii.

Pe Calea Turnişorului se lucrează la trotuare şi la amenajarea zonelor verzi

Pe strada Gh. Asachi se  efectuează săpătura generală şi se lucrează la reţelele de apă şi canalizare. Pe strada T. Arghezi se lucrează la reţele, pe strada G. Topârceanu se lucrează la pluvial pe un tronson, iar pe strada Gh. Şoima se aşterne piatra spartă. Lucrările avansează bine şi pe strada Privighetorii şi Reşiţa. Odată cu finalizarea reţelei de gaz pe strada Şt. O. Iosif, au început lucrările de drum şi pe al doilea tronson al străzii. Pe strada Dobrogei s-au finalizat reţelele şi se lucrează la balastare.

Pe strada Lungă se lucrează pe de o parte la branşamentele la reţeaua de apă, iar pe de altă parte constructorul contractat de societatea de gaz a început lucrul la reţeaua proprie. Societatea de gaz mai lucrează pe strada Băii şi pe Transilvaniei, dar şi pe strada Hochmeister.

În cadrul contractul finanţat pe POS Mediu se lucrează la reţeaua de apă şi canalizare pe străzile Măgheranului, Aleea Buia, pe străzile Cerbului, pe Sibiel, Iazului şi O. Goga dar şi în Viile Sibiului.

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică