Formaţia FC Braşov a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (0-0), echipa Gaz Metan Mediaş, într-un meci contând pentru etapa a VII-a a Ligii I. Pustai și-a criticat jucătorii pentru lipsa de maturitate, după ce Gazul a condus cu 1-0.

Pentru FC Braşov au marcat Iulian Popa ’55, ’60 şi Batin ’90+2, iar pentru Gaz Metan Mediaş a înscris Victoraş Astafei ’47 (penalti).

0-1: Astafei a marcat dintr-un penalti acordat după un fault al portarului Taborda asupra lui Llukaku
1-1: Iulian Popa a înscris cu capul în poarta goală, după ce Buchta s-a ciocnit de Batin

Fostul jucător al Voinței Sibiu a marcat două goluri în poarta medieșenilor lui Pustai

2-1: Popa a reuşit dubla cu un şut la colţul lung
3-1: Paul Batin a preluat la marginea careului mare şi a marcat cu un şut plasat la colţul lung

Pustai extrem de dezamăgit

Cristi Pustai nu şi-a putut ascunde dezamăgirea faţă de unii dintre elevii săi după eşecul suferit la Braşov (3-1), însă nu a oferit niciun nume. Tehnicianul medieşean crede că echipa sa a ratat o bună şansă de a-şi consolida moralul în perspectiva viitoarelor meciuri din campionat.

 „Practic am pierdut acest meci în cinci minute. Nu îmi place să fac analiză individuală, dar am pierdut o şansă mare de a câştiga jocul. La 2-1 am avut ocazii de a egala. 2-1 sau 3-1 tot aia era în final. Nu am avut maturitatea necesară pentru a obţine mai mult de la acest meci. Nu putem spune că este un blestem al Braşovului, dar sper să-i învingem în retur. Era bine pentru moralul echipei să obţinem un succes, pentru că eram pe un trend ascendent” , a spus Pustai la DigiSport.

FC Braşov:

Taborda – Velayos, R. Machado, L. Munteanu, Cr. Ionescu – Viveiros, Nasser (Mateiu ’78), Tameş, Brata (Hadnagy ’49) – I.Popa (Păun ’74) – Batin. Antrenor: Ionuţ Badea

Gaz Metan:

Buchta – Zaharia, Frăsinescu, Markovic, Ciucă (Vukadinovici ’72) – Breeveld, Tahar – Avram (Fl. Dan ’46), C. Petre (Bawab ’64), Llullaku – Astafei. Antrenor: Cristi Pustai

Cartonaşe galbene: Taborda ’46, Viveiros ’65, Hadnagy ’81 / Markovic ’54, Buchta ’55, Breeveld ’85

Meciul a fost arbitrat de Augustus Constantin, ajutat la cele două linii de Daniel Mitruţi şi Vlad Bârleanu. Rezervă a fost Ionuţ Iugulescu.

Observatori au fost Gheorghe Constantin şi Ştefan Constantin.

La meci au asistat 1500 de spectatori.

Ultima oră