Prima ediție a festivalului „LUNĂ PLINĂ”, unicul eveniment din România axat în exclusivitate pe cinema-ul horror și fantastic, va avea loc în perioada 16-19 august 2012, la Biertan, județul Sibiu.

Festivalul este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și prezentat de Festivalul Internațional de Film Transilvania.

Dintre filmele cu care ne-am gândit să vă facem „intrarea” într-un univers cinematografic extrem de special, amintim titluri precum: premiera românească Attack the Block, fenomenul anului 2011 în materie de invazii extraterestre, difuzată în cadrul deschiderii oficiale a festivalului (16 august, 21:30 – Grădina Méliès); proiecția aniversară (30 de ani) într-o versiune restaurată digital a unuia dintre filmele-reper ale cinema-ului horror modern, The Thing (16 august, 18:00 – Sala Karloff); spaniolescul Mientras duermes, un film extrem de incisiv și subversiv (16 august, 21:30 – Cinema Vertigo); Rammbock: Zombies la Berlin!, un horror german pe cât de amuzant, pe atât de scurt și la obiect (16 august, 23:30 – Cinema Vertigo); premiera românească Eddie, canibalul somnambul, la fel de amuzant și de sângeros ca și anteriorul titlu (16 august, 16:00 – Sala Karloff); Kill List, fără doar și poate, cel mai de succes film britanic independent al anului trecut, omagiu sângeros adus clasicului The Wicker Man (17 august, 21:30 – Cinema Vertigo); proiecția-concert a filmului Nosferatu – aniversare a 90 de ani de la premieră, cu acompaniament live asigurat de cvartetul Einuiea (17 august, 21:30 – Grădina Méliès); Juan de los muertos primul horror cu zombies cubanez, un văr hispanic al de-acum celebrului Shaun of The Dead (17 august, 23:30 – Cinema Vertigo); un horror sud-african cu accente gore – The Dead (17 august, 18:00 – Sala Karloff); franțuzescul Le village des ombres ce trimite, via tema relației dintre aristocrați și tinerețea veșnică, la deja celebrele Vidocq și Le pacte des loups (18 august, 21:30 – Grădina Méliès); Tunelul, un film australian care rescrie regulile subgenului „found footage” (18 august, 21:30 – Cinema Vertigo); Red State, o satiră horror fără-de-milă (18 august, 18:00 – Sala Karloff); musicalul trash The Rocky Horror Picture Show (18 august, 23:30 – Cinema Vertigo); în fine, pentru ca lung-metrajele nu sunt totul, în fiecare zi de la 12:00, Sala Karloff vă așteaptă cu scurt-metraje de gen alese pe sprânceană, gata să vă deschidă apetitul pentru mai mult…

Vineri, 17 august și sâmbătă, 18 august, între orele 11:00 și 14:00, în spațiul dintre zidurile cetății medievale Biertan, denumit Atelierele Fantastice „Luna Plină”, vor avea loc workshopurile de costum de film și demonstrații de machiaj special de film horror și fantastic, susținute de o echipă profesionistă cu o bogată experiență în teatru și cinema, formată din scenograful Dana Istrate și make-up artist-ul Ioana Angelescu. Pe toată durata festivalului, cele două artiste vor avea deschisă o expoziție personală cu obiecte de decor cinematografic, costume și măști de latex.

 

Ultima oră