În domeniul prevenirii faptelor de corupţie: s-au realizat 28 de activităţi de prevenire anticorupţie în cadrul structurilor MAI din jud. Sibiu, la care au participat un număr de 664 lucrători. Celor prezenţi le-au fost expuse diferite teme realizate de către D.G.A. – Serviciul Prevenire, acestea fiind abordate într-o manieră interactivă.
În baza unui plan comun de măsuri încheiat între D.G.A. şi I.G.P.R., anul acesta au fost desfăşurate 12 activităţi de prevenire anticorupţie, cu lucrătorii de formaţiune Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu. La activităţi au participat 230 persoane.
Au mai fost desfăşurate, activităţi de prevenire anticorupţie cu lucrători ai Serviciilor Publice Comunitare de Poliţie Locală din diferite judeţe aflaţi la cursuri de iniţiere organizate la nivelul Centrului Chinologic Sibiu, cu studenţi ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi cu lucrătorii Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.
Scopul activităţilor precizate mai sus este acela de a reduce faptele de corupţie din structurile M.A.I., precum şi de a conştientiza funcţionarii pentru adoptarea unei atitudini active în combaterea corupţiei prin denunţarea oricărei tentative de mituire.
Având în vedere că tineretul reprezintă viitorul societăţii civile, s-a demarat o acţiune de informare pentru a responsabiliza şi pentru a încuraja liceenii sibieni să adopte o atitudine de intoleranţă la corupţie, împreună cu reprezentanţi ai Compartimentului de Prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu au fost desfăşurate activităţi de informare anticorupţie la două dintre liceele sibiene. Acţiunea va continua şi pe viitor fiind considerată de importanţă în procesul de formare civică.
În domeniul combaterii faptelor de corupţie: s-au efectuat cercetări în 24 dosare penale, dintre care 11 din sesizarea proprie a biroului, diferenţa fiind dosare înregistrate direct la unităţile de parchet competente. Din totalul acestora, 19 au avut ca obiect săvârşirea unor de fapte de corupţie sau asimilate acestor fapte, prevăzute de Legea 78/2000. Numărul total al persoanelor care au fost învinuite este de 17, din care, până în prezent, s-au definitivat cercetările faţă de 8, un număr de 6 persoane fiind trimise în judecată pentru fapte de corupţie iar faţă de 2 luându-se măsura unei sancţiuni administrative.
În cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată, în care ofiţerii biroului au efectuat activităţi de cercetare penală, în cursul semestrului I al anului 2012 au fost dispuse un număr de 7 hotărâri de condamnare.
La nivelul biroului, în cadrul activităţii de relaţii cu publicul au fost primite în audienţă şi consiliate 28 de persoane iar alte 12 s-au adresat instituţiei prin depunerea de petiţii sau apelând linia telefonică gratuită anticorupţie.
„Persoanele care doresc să sesizeze faptele de corupţie ale angajaţilor Ministerului Administraţiei si Internelor pot suna gratuit la “linia verde anticorupţie” 0800.806.806 sau se pot adresa la următoarea adresă pentru audienţe: INSTITUŢIA PREFECTULUI SIBIU, Sibiu, str. Andrei Saguna, nr. 10, în fiecare miercuri între orele 12.00 – 15.00”, se arată într-un comunicat al DGA Sibiu.