În cadrul unei conferinţe de presă de vineri, directorul general al clubului FC Municipal Tîrgu-Mureş, Anton Heleşteanu, a prezentat oficial noua conducere tehnică a formaţiei, formată din: Alexandru Pelici – antrenor principal, Sandu Tăbârcă – director tehnic, Darius Miclea – antrenor secund şi Fekete Carol – antrenor cu portarii.

Din cele spuse de Anton Heleşteanu, alegerea noilor tehnicieni s-a datorat şi muncii depuse de aceştia la Voinţa Sibiu, pe care au transformat-o într-o echipă muncitoare, fără a beneficia de mari valori.

Anton Heleşteanu – director general: „felul cum am alcătuit lotul spune multe despre ceea ce vrem să facem. Am păstrat în lot jucători în jurul vârstei de 30 de ani, dar care sunt determinanţi într-o echipă. Restul componenţilor sunt sub 25 de ani, cu foame de rezultate şi performanţă. Iar atâta timp cât eu voi fi la această echipă, la FCM nu vor mai fi aduşi jucători străini. Fotbalul românesc are destule talente pentru a alcătui echipe competitive.”

Iată ce au declarat noii tehnicieni ai echipei:

Alexandru Pelici – antrenor principal: „este o onoare pentru noi să antrenăm într-un oraş cu tradiţia fotbalistică a Tîrgu-Mureş-ului. Venim cu sufletul deschis aici şi vrem să facem o treabă cât mai bună. După ce echipa va disputa primele jocuri amicale ne vom da seama dacă mai avem nevoie de jucători pe unele posturi, dacă nu, lotul va fi format din jucătorii care sunt acum în cantonament. Suntem conştienţi de nivelul la care suntem, vrem să recâştigăm, prin joc, publicul alături de noi. Să fie într-un ceas bun şi să ne ducem la bun sfârşit munca.”

Sandu Tăbârcă – director tehnic: „retrogradarea în Liga a II-a nu este neapărat un eşec, este o nouă experienţă. Suntem la un nou nivel de organizare. Ţin să mulţumec, în primul rând, clubului care a reuşit să menţină în echipă o serie de jucători cu experienţă în prima ligă. Acum avem de lucrat la nivel mental, să încercăm să facem un lot omogen, cu jucători cu experienţă, alături de tineri dornici de afirmare. De la lupta pentru evitarea retrogradării în Liga 1, am ajuns acum să fim un fel de Steaua sau Dinamo în Liga a II-a. Toţi adversarii se vor mobiliza şi de aceea nu trebuie să ne prezentăm la jocuri doar cu numele, ci şi foarte montaţi. Infrastructura pe care am găsit-o aici este una senzaţională, cum puţine echipe din prima ligă au, iar obligaţia noastră este acum să facem treabă.”

Darius Miclea – antrenor secund: „sunt convins că vom face treabă bună la echipă. Pentru mine bucuria de a antrena pe FCM este şi mai mare, revenind după atâţia ani în oraşul natal.”

Ultima oră