Lucrările de construcţie a noului pod peste Cibin au fost finalizate, astfel că acesta poate fi folosit de şoferi şi pietoni începând de joi, 12 iulie 2012.
Lucrările au început în luna aprilie 2011, acestea fiind executate de asocierea de firme Sinecon/Geiger Transilvania/Geiger GmbH, firma care a câştigat acest contract finanţat de Primăria Sibiu din cel de-al treilea împrumut contractat de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Podul are o lungime de 41 metri (60 m incluzând racordul străzilor) şi o lăţime de 18,6 metri. Carosabilul are o lăţime de 10,5 metri, circulaţia desfăşurându-se pe două benzi pe sensul dinspre strada Malului spre strada Râului şi pe o singură bandă dinspre strada Râului spre strada Malului. Trotuarele au o lăţime de 3,75 metri (incluzând pista pentru biciclete), paralel cu acestea fiind amenajate piste de biciclete pe ambele sensuri. Un element mai deosebit al podului îl constituie aleile de promenadă cu o lungime de 160 m care se întind pe ambele maluri, la 3,6 metri sub pod. Amenajarea iluminatului public pe pod şi pe aleile de promenadă a fost inclusă de asemenea în acest contract. Valoarea contractului de execuţie a lucrărilor a fost de 965.553,50 euro + TVA.
Pentru a reglementa circulaţia în zona podului, atât pe strada Malului cât şi pe strada Râului au fost montate semafoare cu led-uri.