Raluca Turcan amenințată cu moartea: ”Primesc zilnic cel puțin 10 telefoane de amenințare”

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat că în ultima perioadă primeşte câte zece telefoane de ameninţare pe zi, la fel ca în timpul campaniei electorale, când a depus plângere la Poliţie.Raluca Turcan amenințată cu moartea: ”Primesc zilnic cel puțin 10 telefoane de amenințare”

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan spune că primeşte câte zece telefoane de ameninţare pe zi, dar că este „liniştită”, declaraţia fiind făcută, duminică, în contextul în care o persoană a întrerupt conferinţa de presă pe care aceasta o susţinea la Sibiu.

Afirmaţia a fost făcută în contextul în care un bărbat a intrat în sediul PDL situat în centrul Sibiului, în timp ce deputatul PDL susţinea o conferinţă de presă.

„Să discutaţi că ne-aţi tăiat pensiile, de patru luni nu am ce mânca, asta să discutaţi. Suntem oameni bătrâni, ne-aţi tăiat pensiile de handicap. Am lucrat 47 de ani într-o întreprindere şi dumneavoastră mi-aţi tăiat pensia. Mai ai curajul să vii să zâmbeşti! Suntem 950 de oameni în situaţia asta, de luni nu am luat banii. Nu am ce mânca, nu mă angajează nimeni. Aveţi tupeul să veniţi în faţa noastră. Să vă prindem pe aici cu domnul Băsescu, să vedeţi ce veţi păţi. Să nu aveţi tupeul să veniţi în Sibiul ăsta. Mi-ar crăpa obrazul de ruşine. Vă sparg geamul şi să mă bage în puşcărie că măcar acolo nu-mi trebuie bani, că am ce mânca”, a strigat bărbatul.

În timp ce deputatul PDL încerca să îl poftească afară pentru a-şi relua conferinţa, acesta i-a spus: „Nu la revedere, că vă voi urmări, zi şi noapte”.

„Probabil face parte din seria persoanelor care în ultimele zile mă ameninţă cu moartea. Asta este realitatea – primesc telefoane în care sunt ameninţată, dar mergem mai departe, telefoane cu mesaje vocale. Una din persoane este aceeaşi din perioada campaniei electorale. Am făcut atunci plângere. Mă gândesc dacă să mai fac, dar asta e viaţa. Până la urmă fiecare cetăţean al acestei ţări trebuie respectat”, a comentat deputatul PDL.

Potrivit acesteia, cel care i-a trimis ameninţări în timpul campaniei a fost identificat, însă nu ştie ce măsuri a luat Poliţia.

Întrebată dacă va lua vreo măsură şi împotriva celor care îi trimit în această perioadă mesaje ameninţătoare, Turcan a spus că nu.

„Nu iau nicio măsură, eu mă simt foarte liniştită, atâta timp cât sunt împăcată cu mine însămi. (…) cred că primesc zece telefoane pe zi. Nu mi-e frică, pur şi simplu. Nu am niciun motiv să îmi fie frică”, a conchis ea. sursa: Mediafax

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică