Delia Radu are o problemă cu vecinii din Sibiu, care îi încalcă în mod repetat proprietatea, după ce aceştia au ridicat o construcţie prea aproape de propria sa locuinţă, anuntă informația de Alba.
„Am decis să protestez pentru faptul că, având un proces în care am fost chemată ca şi pârâtă, consider că actul de justiţie a fost aplicat în mod discriminatoriu. Norme şi principii care erau imperative nu şi-au găsit aplicarea în cazul meu. Cealaltă parte, reclamanta, s-a dovedit că era de rea credinţă, am invocat acest lucru, am putut să demonstrez şi cu înscrisuri, respectiv cu autorizaţia de construire a imobilului, şi cu toate acestea a beneficiat de protecţia legală, respectiv de protecţia unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă.
Protestez că nu mi se pare normal ca pentru existenţa fizică şi materială lângă o anumită persoană, să fii chemat în instanţă de o persoană atunci când aceasta este abuzivă, să-i plăteşti cheltuieli de judecată, practic să fii hărţuit”.
Este vorba de nişte vecini care în 2007 au construit un imobil lângă casa Deliei Radu, având autorizaţie pentru o construcţie la 90 cm de casa Deliei Radu. Cu toate acestea, construcţia este la doar 10-15 cm de locuinţa Deliei Radu. În 2010, vecinii au dat-o pe Delia Radu în judecată, pe motiv că aceasta e abuzivă, că nu i-a lăsat pe vecini să îşi facă schele pe proprietatea proprie.
„Vecinii îmi vor dărâma gardul, vor pune schele peste copaci, nu au nici o obligaţie, nici de refacere, nici să mă despăgubească. Am venit la Curtea de Apel să protestez pentru că este ultima instanţă care putea să schimbe hotărârea Tribunalului Sibiu… Eu am făcut şi o notă informativă către Curtea de Apel, în care mi-am exprimat doleanţele pe care le am şi motivele pentru care mă găsesc în faţa lor, să protestez”, ne-a declarat Delia Radu.
Sursa foto – video: alba24.ro