Conducerea Consiliului Judeţean Sibiu, reprezentată de preşedintele CJS, Ioan Cindrea şi vicepreşedintele CJS, Nicolae Neagu au discutat marţi, cu preşedintele şi vicepreşedintele Commercial Real Estate Financing Inc – fond de investiţii privat american, despre posibilitatea dezvoltării unui spital privat în judeţul Sibiu.

‘Am avut o primă întâlnire cu reprezentanţii unui fond de investiţii american, specializat în finanţarea unor spitale, care intenţionează să deruleze un proiect major de dezvoltare a unui spital, destinat printre altele, pacienţilor care au nevoie de recuperare. Acum suntem în faza de analiză şi studiu, pentru această investiţie care, dacă se va concretiza, va fi făcută din banii fondului american, iar beneficiarii vor fi pacienţi sibieni, cu anumite probleme de sănătate. Eu încurajez orice investiţie care este utilă în judeţul Sibiu’, a declarat marţi, Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean.
Acesta a mai precizat că una din priorităţile sale, pentru următorii patru ani este este atragerea de investitori din toate domeniile în judeţul Sibiu.

Americanii sunt interesaţi să construiască un spital privat la Sibiu

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică