Primarul Klaus Iohannis a marcat împreună cu directorul Apă Canal Sibiu, dl. Mircea Niculescu şi reprezentanţii asocierii care a câştigat acest contract – Hidroconstrucţia SA/Universal Business SRL/Construcţii SA – începerea lucrărilor propriu-zise de extindere şi reabilitare a reţelei de apă şi canalizare în municipiul Sibiu, miercuri, 20 iunie.

Prima stradă care intră în lucru este strada Agârbiciu (cartier V. Aurie), urmată de strada Privighetorii (zona Calea Dumbrăvii), pe ambele străzi urmând să fie reabilitată reţeaua de apă potabilă. Tot în luna iunie a acestui an vor intra în lucru şi reţelele de canalizare de pe străzile Cuptorului (cartier Ţiglari), Oslo (cartier Tineretului) şi Ţiglarilor, pe tronsonul de blocuri (cartier Ţiglari). Graficul de lucrări va fi elaborat pe măsură ce constructorul avansează.

În luna iulie vor intra în lucru străzile Sibiel (cartier Valea Aurie) şi Dobârca (cartier Valea Aurie) pentru reabilitarea reţelei de apă. Pe străzile Măgheranului (cartier Ţiglari), Lungă (cartier Ţiglari) şi Moara de Scoarţă (cartier Lupeni) vor începe lucrările de reabilitare a reţelei de canalizare, iar pe strada O. Goga vor fi reabilitate ambele reţele începând de luna viitoare.

În total, în municipiul Sibiu reţeaua de apă va fi extinsă sau reabilitată pe 15,1 km, iar reţeaua de canalizare va fi extinsă sau reabilitată pe o lungime de 18,8 km. Pe listele cuprinse în contractul de lucrări sunt incluse 65 de străzi din municipiul Sibiu, din cartierele de blocuri. Termenul de finalizare a contractului pe toate aceste străzi este luna noiembrie a anului 2014. Valoarea contractului pentru municipiul Sibiu şi pentru Şelimbăr este de peste 48,7 milioane de lei, fără TVA.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică