Prefectul judeţului Sibiu, Ovidiu Sitterli, a semnat, astăzi, un nou ordin de convocare  a consilierilor locali din Cisnădie, pentru data de 22 iunie 2012, ora 18,00. Şedinţa de constituire a Consiliului Local Cisnădie, programată pentru data de 19 iunie, nu a avut loc deoarece nu s-a întrunit cvorumul de două treimi, fiind prezenţi doar 9 din cei 17 consilieri aleşi.

Ședințe de constituire a Consililor Locale amânate. Vezi în ce localități!

De asemenea, şedinţa de constituire a Consiliului Local Avrig a fost devansată în data de 21 iunie, ora 16,00, iar cea de la Jina a fost amânată pentru data de 27 iunie, ora 10,00. Totodată, s-au modificat şi orele de începere a unor şedinţe de constituire a noilor consilii locale în opt localităţi ale judeţului:

Copşa Mică – 22 iunie, ora 13,00

Micăsasa – 22 iune, ora 13,00

Şeica Mică – 22 iunie, ora 15,00

Laslea – 22 iunie, ora 17,30

Cârţişoara – 29 iunie, ora 13,00

Ocna Sibiului – 29 iunie, ora 14,00

Turnu Roşu – 29 iunie, ora 10,00

 

Potrivit Art. 30, alin.(1) din Legea 215/2001, a administraţiei publice locale, constituirea consiliilor locale se face în termen de 20 de zile de la data desfăşurării alegerilor, după îndeplinirea prevederilor art. 38 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările şi completarile ulterioare. Convocarea consilierilor declaraţi aleşi pentru şedinţa de constituire se face de către prefect. La şedinţa de constituire pot participa prefectul sau reprezentantul său, precum şi primarul, chiar dacă procedura de validare a mandatului acestuia nu a fost finalizată.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică