Cu ocazia zilei mondiale antidrog, Primăria Municipiului Mediaș în colaborare cu Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Mediaș demarează campania SPUNE NU DROGURILOR , o campanie menită să informeze medieșenii și nu numai cu privire la riscurile juridice și medicale care survin în urma uzului de droguri.
Această campanie vine ca răspuns la problemele pe care Municipiul Mediaș le are când vine vorba despre consum și trafic de droguri.Ideea acestei campanii în sine deși nu este nouă, de această dată vine din inițiativa tinerilor medieșeni sensibili la această problemă.Derularea campaniei constă în 3 evenimente:
1.Marșul Antidrog care va avea loc pe data de 26 IUNIE cu ocazia ZILEI MONDIALE ANTIDROG, o manifestație publică căreia i se poate alătura oricine.Prin acest eveniment vrem să atragem atenția tuturor celor care nu sunt conștienți de problema drogurilor în orașul nostru și vrem să subliniem faptul că poziția oficială nu prezintă nici pe departe amploare acestui fenomen în creștere în orașul nostru.Plecarea se va face din Piața Corneliu Coposu la ora 13:00.
2.Seminar I – 26 IUNIE ora 18:00 în sala „Daniel Thellmann” , seminar intitulat CONSUMUL ȘI TRAFICUL DE DROGURI – CONSECINȚE JURIDICE.Prin intermediul acestui seminar vrem să aducem la cunoștință tuturor celor prezenți aspectele și consecințele legale care survin în urma consumului respectiv traficului de droguri.
3.Seminar II – 27 IUNIE ora 18:00 în sala „Daniel Thellmann”, seminar intitulat EFECTELE DROGURILOR ASUPRA CALITĂȚII VIEȚII, prin intermediul căruia dorim să informăm medieșenii referitor la efectul nociv și aproape în totalitate neconștientizat pe care il prezintă drogurile asupra sănătății.