Poate mai mult ca în alți ani, simt acum polarizarea teatrului românesc, între spectacolele cu buget redus, în care primează jocul actorilor și textul și spectacolele de amploare unde miza este decorul, vizualul, sau experimentul teatral. Personal, le prefer pe primele, au mai multă emoție și mai mult adevăr în ele. Am văzut mai multe în prezenta ediție a Festivalului: sîmbătă, respectiv luni, Fata din curcubeu, de Lia Bugnar, Noi 4, de aceeași autoare, iar ieri Jocuri în curtea din spate, o adaptare a piesei Ednei Mazya, semnată și regizată Bobi Pricop, la Teatrul ACT și UNATC și Buzunare cu pîine, după Matei Vișniec, regia Dragoș Pop, Arizona State University – Centrul Cultural Colaborativ European.În cazul Jocurilor în curtea din spate, subiectul este tragic, violul în grup al unei fete de 14 ani jumate, de către 4 tineri de 17 ani, privit din perspectiva întîmplării în sine și a procesului ulterior. Iulia Manciu reușește admirabil să redea inocența și teribilismul fetei, ce vrea cu tot dinadinsul să pară mai mare, mai versată, crezînd cu naivitate că asta îl va atrage pe unul dintre tineri. Din păcate, jocul se sfîrșește brutal, violului fizic adăugîndu-i-se și cel psihologic în timpul interogatoriilor apărării. Este neclar dacă dreptatea va prima sau ineficiența sistemului judiciar le va da dreptate violatorilor.
Trebuie să îmi recunosc limitele, nu înțeleg teatrul japonez contemporan, ieri am văzut o parte din spectacolul Cameristele, textul lui Jean Genet fiind pus în scenă de către compania Ren‘niku Kobo într-o manieră oarecum abstractă. Cele cinci actrițe declamă pe rînd textul celor trei personaje ale piesei, timp în care efecturează o permanentă mișcare de rotire în spațiul scenei, cu pași aparținînd teatrului Noh, într-o încercare de a sincroniza tradiționalul și modernul.
Ca o destindere după tensiunea vocilor japoneze, m-am amuzat în Piața Mică, la spectacolul celor de la Jashgawronsky Brothers, italienii s-au costumat în familie armenă pentru Radio Armeniac, interpretînd cu umor și la instrumente deloc tradiționale, gen set de tobe din găleți cu mop-urile aferente, piese muzicale din repertoriul internațional.
În Sala Cavas de la ULBS, Dragoș Pop și Lance Gharavi recreează în Buzunare cu pîine două personaje aparținînd unor epoci diferite, unul al lumii moderne, altul de început de secol trecut, aduși împreună în jurul unui puț în care a căzut un cîine. Dorința de a salva cîinele căzut capătă proporții cosmice, gestul lor fiind extins la salvarea întregii omeniri. Schimbul de replici este uneori amuzant, alteori violent, dramatic.
[wpg_thumb]