Un subofițer de jandarmerie a fost înjunghiat în timp ce făcea serviciul de pază la Consulatul Germaniei din Sibiu. Tânărul de 35 de ani a fost găsit prăbușit în această dimineață și fără suflare.

Un trecător a observat că un jandarm este prăbușit la pământ într-o baltă de sânge și a sunat în această dimineață în jurul orei 6.30 la numărul de urgență 112. La fața locului au sosit rapid cei la servicul de ambulanță, dar din păcate nu au mai putut face nimic pentru că jandarmul era mort. Tânărul a fost înjunghiat de două ori în zona pieptului.

”În această dimineață la ora 6.36 am fost solicitați la un caz pe strada Lucian Blaga. La 6.37 a plecat un echipaj care a ajunsw într-un minut jumate. Colegii mei au găsit un jandarm de sub care ieșea o baltă mare de sânge.  Nu au putut decât să constate decesul survenit probabil prin exanghinare. Colegii mei nu au întors cadavrul pentru a nu deteriora probele aflate la locul faptei, iar mai târziu după ce a sosit procuratura și medicina legală întorcându-se cadavrul s-au decelat două plăgi înjunghiate la nivelul hemitoaracelului drept prin care s-a scurs acea mare cantitate de sânge. După aprecierea colegului meu el a spus că cel mai devreme undeva cu două ore înainte de sosirea lor a avut loc crima”, a explicat Luca Ovidiu – director serviciul Ambulanță Sibiu.[nggallery id=889]

Crimă în toiul nopții

Anchetatorii au stabilit că este vorba de o crimă și caută acum să dea de urma celui care l-a înjunghiat mortal pe jandarmul de 35 de ani. Primele indicii ar putea apărea chiar de pe camerele de supraveghere montate la intrarea în consulat. ”Cercetarea nu este încă terminată. Se pare că este vorba de o infracțiune de omor. Jandarmul aflat în post de pază vizavi de consulat, asigura paza consulatului. A fost găsit cu mai multe leziuni traumatice, respectiv plăgi înjunghiate pectorale. Se pare că este vorba de infracțiune de omor. Urmează ca după ce efectuăm cercetările să dăm și alte relații. Este prematur să vorbim de un cerc de suspecți. A fost găsit de un trecător lângă cabină”,  spus Ioan Boțoc – procuror criminalist Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

video
play-sharp-fill

Nimeni nu a auzit nimic

Chiar dacă consulatul se află într-o zonă selectă și liniștită a Sibiului, nimeni dintre cei care locuiesc în zonă nu auzit sau a văzut ceva. Oamenii spun că sunt siderați de ceea ce s-a întâmplat noaptea trecută. Paliuc Andrei Marius a fost înjunghiat în piept de două ori, iar medicii sosiți la fața locului au estimat că el a fost ucis cel puțin cu două ore înainte de sosirea lor. Subofițerul găsit mort era angajat al Jandarmeriei Sibiu din anul 2005 și era considerat unul dintre cei mai buni oameni. ”Nu pot să emit o ipoteză oficială cu privire la ceea ce s-a întâmplat. Noi am fost sesizați de către reprezentanții ISU Sibiu că jandarmul aflat în post la obiectivul Consular a fost găsit decedat. Noi am inițiat o echipă operativă de intervenție care desfășura menținerea ordinii publice în Sibiu, la locul faptei. Aceasta a ajuns și a constatat că acesta este decedat. S-a sunat la ambulanță. Este angajatul Jandarmeriei Sibiu din 2005”, a explicat și Alex Costea – purtător de cuvânt Jandarmeria Sibiu.

Anchetatorii continuă acum cercetările și chestionează și angajații consulatului pentru a afla detalii care să îi conducă spre rezolvarea cât mai rapidă a acstei crime.

video
play-sharp-fill

VIDEO: Bogdan Tătăroiu

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică