În perioada 1 – 3 iunie 2012, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, Complexul Naţional ASTRA organizează a 5-a ediţie a Târgului Naţional de Jucării.
Târgul Naţional de Jucării, iniţiat în anul 2008, îşi propune să aducă în prim plan, o categorie de obiecte uitate şi de foarte mult timp mai puţin folosite: jucăriile simple din lemn, lână şi cârpe; materiale ecologice; jucăriile bunicilor, foarte ingenioase şi care nu reprezintă nici un pericol pentru cei mici.
Locaţia aleasă pentru această manifestare este Parcul Tineretului din Sibiu. Târgul va fi deschis spre vizitare vineri şi sâmbătă, între orele 11.00 – 19.00, iar duminică între orele 11.00 – 17.00. Ne vom bucura de prezenţa unor renumiţi creatori populari de jucării tradiţionale din ţară şi va fi presărat cu momente artistice dintre cele mai variate de la spectacole folclorice la piese de teatru, de la ateliere şcoală la jocuri.
Pe parcursul celor trei zile, atmosfera generală a târgului va fi una de veselie şi sărbătoare deoarece, pe lângă standurile cu vânzare punem la dispoziţia publicului un program artistic variat.
Meşteri creatori şi trupe de teatru pentru copii vor fi oaspeţi de seamă şi, totodată, gazde bune pentru toţi cei veniţi să se bucure de mirajul jocului, de surpriza jucăriei preferate, sau de „miezul dulce” al copilăriei (turta dulce, vata de zahăr, cocoşeii sau merele glasate).
Vor fi organizate şi ateliere pentru „micii meşteşugari” sub atenta îndrumare a meşterilor populari şi a muzeografilor, copiii având astfel ocazia să intre în contact direct cu lumea creaţiei autentice prin activităţi adaptate vârstei lor.
PROGRAM
11.00 – 19.00
Să descoperim jucăriile, să colorăm timpul copilăriei, să învăţăm jucându-ne.
11.00 – 15.00
♦ Confecţionat morişti
♦ Puzzle
♦ Carte de colorat
♦ Confecţionat păpuşi din aţă
♦ Colaj „Satul meu”
Ateliere cu meşterii
16.00 – 19.00
♦ Atelier de construcţie şi decorare jucării din lemn cu Florin Poptean
♦ Atelier de miniaturi din lemn cu Marian Voicu
♦ Atelier de pictura icoane pe sticlă cu Rodica Berghezan
Spectacole
♦14.00 Ansamblul Ardealul al Grupului Şcolar Economic „Ioan Lupaş”, Sălişte, instr. Daniel Beju şi Marius Boromiz
♦14.30 Grupul vocal al Grupului Şcolar Economic „Ioan Lupaş”, Sălişte, instr. Mihaela Barbu
♦16.00 Teatrul Gong: Sarea-n bucate (vârsta: 6 – 12 ani )
După: Petre Ispirescu, Adaptarea: Florin Grigoraş, regia şi scenografia: Mihaela Grigoraş, Distribuţia: Mihaela Grigoraş, Monica Baldea
♦ 17.00 EUTUNOI: Fata cu părul roşu, Centrul Ocupaţional pentru persoane cu dizabilităţi
Sâmbătă, 2 iunie
Desfăşurarea târgului
11.00 – 19.00
Să descoperim jucăriile, să colorăm timpul copilăriei, să învăţăm jucându-ne.
11.00 – 15.00
♦ Confecţionat morişti
♦ Puzzle
♦ Carte de colorat
♦ Confecţionat păpuşi din aţă
♦ Colaj „Satul meu”
Ateliere cu meşterii
16.00 – 19.00
♦ Atelier de construcţie şi decorare jucării din lemn cu Florin Poptean
♦ Atelier de miniaturi din lemn cu Marian Voicu
♦ Atelier de pictura icoane pe sticlă cu Rodica Berghezan
Spectacole
♦13.00 Secţia de muzică uşoară şi folk a Palatului Copiilor Sibiu, instr. Claudiu Botoroagă, Daniel Vetsei
Duminică, 3 iunie
Desfăşurarea târgului
11.00 – 17.00