Consiliul Național al Elevilor continuă tradiția concursului național ”Parteneriat în educație”. A XII-a editie a concursului național de proiecte ale Consiliilor Elevilor, s-a desfășurat în perioada 24-27 mai 2012, la Sulina.

Analog edițiilor anterioare, la eveniment au participat reprezentanții elevilor și reprezentanți ai Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, precum Inspector general prof. dr. Daniela Călugăru, dar și inspectori educativi și directori ai Palatelor Copiilor din țară.

Inițiativa organizării unui eveniment național dedicat parteneriatului în educație apaține școlii tulcene, dorind să atargă atenția asupra unei realități: necesitatea educării elevilor în spirit european.

Proiectul reușește să întărească convingerea că rolul Consiliului Elevilor crește în ceea ce privește dezvoltarea elevilor în spiritul echipei și colaborării deschise, factori esențiali în educație.

Delegatia Sibiului a fost alcatuita din inspector educativ prof. Daniela Muntean,  Ibolya Cristea, director al Palatului Copiilor din Sibiu si Georgiana Epure, presedintele Consiliului Județean al Elevilor.

Concursul cuprinde patru secțiuni cu temetici distincte: cetățenie democratică, interculturalitate, ecuație pentru sănătate și protecția mediului. Anul acesta, la categoria educație pentru cetățenie democratică, premiul I a revenit reprezentantei din Sibiu, Georgiana Epure.

”Mă bucur că am reușit și de această dată să las amprenta Sibiului în Consiliul Elevilor. Proiectul premiat, Gala Colegiului Național O. Goga Sibiu, este acțiunea mea preferată. A fost o inițiativă venită exclusiv din partea elevilor, prin care ne-am propus să ne promovăm și valorificăm colegii care au obținut rezultate școlare deosebite, dar și pe cei care s-au făcut remarcați în domeniul sportiv sau al artei, elevii cu care liceul nostru se mândrește. Succesul acțiunii este unul evident, dovadă fiind și premiul acesta.”, declară Georgiana, mulțumind pe acestă cale conducerii C. N. ”O. Goga” și profesoarei Paula Ciucur pentru sprijinul continuu.

Festivitatea de premiere a fost urmată de un spectacol artistic susținut de elevii tulceni.

 

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică