În perioada 22 – 23.05.2012 s-a desfăşurat, din iniţiativa Inspecţiei Muncii, Campania naţională privind identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată precum şi verificarea modului în care se respectă prevederile legate de securitatea şi sănătatea în muncă pentru lucrătorii din cadrul unităţilor care au ca obiect de activitate fabricarea produselor textile, pielărie şi încălţăminte.

Inspectorii de muncă din cadrul serviciului control securitate şi sănătate în muncă au efectuat verificări la 24 agenţi economici de profil din judeţul Sibiu, cu un număr total de 905 salariaţi. Au fost constatate 117  deficienţe în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, fapt pentru care au fost  aplicate 117 sancţiuni contravenţionale din care 2 amenzi în valoare de 4.000 lei şi 115 avertismente .

În domeniul relaţiilor de muncă au  fost efectuate verificări la 30 agenţi economici cu un număr total de 1.810 salariaţi. Au fost constatate 172  deficienţe pentru care s-au dispus măsuri de remediere şi s-au sancţionat contravenţional cu 7 amenzi în valoare de 4.200 lei şi 75 avertismente. A fost formulată o propunere de cercetare penală pentru un agent economic care a primit la muncă 7 persoane fără contract individual de muncă.

Cele mai frecvente deficienţe constate de inspectorii de muncă au fost:

Organizarea necorespunzătoare a activităţilor de prevenire şi protecţie.

Lipsa autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, pentru activităţile desfăşurate.

Nu au fost efectuate determinări de noxe profesionale, iluminat, zgomot, microclimat.

Lipsa evidenţei pentru revizii/verificări la echipamentele de muncă.

Tablouri electrice neasigurate.

Neacordarea drepturilor privind repausul săptămânal;

Registrul electronic de evidenţă a salariaţilor nu este păstrat la sediul angajatorului;

Netransmitere în termen a modificărilor în registrul general de evidenţă al salariaţilor în format electronic ( REVISAL );

Clauze ilegale în contractele individuale de muncă.

 

 

Ultima oră