A băut până nu a mai putut și apoi s-a urcat la volanul unei mașini a plecat la o plimbare prin Sibiu. Este vorba de un tânăr de 31 de ani care i-a uimit și pe polițiștii ce l-au oprit în trafic atunci când aparatul etilotest a afișat o alcoolemie de 1,03.

Tânărul a fost tras pe dreapta de polițiștii de la rutieră pentru că mergea după propriile reguli în trafic. Mirosul puternic de alcool l-a trădat imediat pe acesta în fața agenților. Când i s-au cerut actele acesta a recunoscut cu seninătate că nu are permis. Polițiștii l-au dus la sediul Poliției Rutiere, iar aici șoferul a început să facă un adevărat spectacol și să ia peste picior jurnaliștii. Acesta nu s-a potolit nici când polițiștii l-au rugat să nu mai înjure și a început să își arate tatuajele de pe corp. Când se va trezi din aburii alcoolului acesta va trebui să răspundă în fața legii pentru că s-a urcat băut la volan și fără permis de conducere.

”În cadrul unei acțiuni a lucrătorilor de poliție rutieră pe linie de alcool a fost depistat în trafic un tânăr în vârstă de 31 de ani fără a poseda permis de conducere și având o îmbibație alcoolică de 1,03 la mie alcool pur în aerul expirat. Momentar efectuăm cercetările în vederea săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice și conducere fără permis” a explicat Crăciun Constantin – subcomisar IPJ Sibiu. Bărbatul de 31 de ani se va alege mai mult ca sigur cu dosar penal și va ajunge în fața procurorilor pentru fapta petrecută vineri seară în municipiul Sibiu.

video
play-sharp-fill

Ultima oră

Comentariul meu

Publică