Voinţa Sibiu speră ca FRF să decidă ca locul rămas liber pentru liga 1 să fie adjudecat de un play-off de baraj la care să participe şi echipa sibiană alături de Tg. Mureş şi alte două echipe de liga a II-a. Sibienii nu au luat încă vacanţă şi vineri se reunesc din nou.

Voinţa Sibiu ar putea să se trezească din nou la un baraj pentru un loc în liga 1, după cel de anul trecut. Preşedintele echipei, Ioan Hămbăşan spune că pentru locul lăsat liber de Poli Timişoara speră ca Federaţia Română de Fotbal să decidă jucarea unui play-off. „Corect şi cinstit ar fi ca locurile 15 şi 16 din liga 1 şi locurile 3 din cele două serii ale ligii 2 să dea baraj. Adică să se joace un play-off şi cine e mai bun să ocupe locul rămas liber. Noi vrem să jucăm baraj!” a spus oficialul sibian.

Se reunesc vineri

Chiar dacă nu au fost informaţi oficial de o astfel de posibiltate, surse din cadrul clubului susţin că Sibiul a fost informat să fie în „standby” pentru că este posibil ca Voinţa să joace baraj pentru a rămâne în liga 1. Ca să confirme parcă acest lucru sibienii se reunesc vineri după amiază după o săptămână de vacanţă. „Vineri la 16.00 avem programat antrenament. Nu ştiu nimic mai mult” a spus antrenorul Alex Pelici. „Este posibil să jucăm un amical cu Poli Timişoara, dar totul depinde de vremea de afară. Am o doză de optimism şi sper să jucăm şi noi la baraj” a mai spus Ioan Hămbăşan.

Oferte pentru jucători

Un alt motiv care „trădează” faptul că Sibiul se gândeşte la un baraj este şi faptul că clubul sibian a făcut oferte de prelungire a contractelor pentru câţiva jucători care se pregăteau să îşi facă bagajele ca să meargă la alte grupări de liga 1. „Am făcut oferte lui Dâlbea, Zăgrean şi alţi câţiva jucători. Pe alţii care nu au confirmat i-am informat că sunt liberi să plece. E vorba în principal de cei care sunt la final de contract” a mai spus preşedintele Voinţei.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică