Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondată astăzi, 22 mai, cererea de întrerupere a executării pedepsei închisorii formulată de condamnatul CARABULEA ILIE referitor la pedeapsa  aplicată prin sentinţa penală nr. 27/15.04.2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosar penal nr. 1628/36/2010, definitivă prin decizia penală nr.1300/25.04.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Carabulea a cerut întreruperea pedepsei de închisoare. Cererea a fost respinsă!

”Cererea de întrerupere a executării pedepsei închisorii a fost înregistrată la  data de 09.05.2012 iar competenţa de soluţionare a revenit Curţii de Apel Alba Iulia întrucât este instanţa în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere al condamnatului. Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă, poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare iar competenţa soluţionării recursului revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Considerentele care au stat la baza hotărârii instanţei vor putea fi făcute publice după ce aceasta va fi motivată”, se arată într-un comunicat al Curții de Apel Alba Iulia.

Atât omul de afaceri cât şi avocatul acestuia au justificat cererea de necesitatea organizării activităţii de conducere a societăţilor în care e acţionar majoritar şi administrator. Miliardarul a spus că este acţionar majoritar în 36 de societăţi şi administrator la 18, anunța adevarul.ro.

Carabulea a spus că nu se aştepta la sentinţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost condamnat la închisoare cu executare, şi nu a pregătit schimbările pentru ca firmele sale să poată funcţiona în continuare. Acesta a mai afirmat că daca nu se iau repede măsurile necesare, pe care le poate lua doar el personal, firmele sunt în pericol de faliment, iar cei peste 4.000 de angajaţi pot să îşi piardă locul de muncă.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică