Anul acesta, seara şi noaptea de 19 Mai este declarată şi dedicată Nopţii Europene a Muzeelor, dată în care majoritatea muzeelor de pe bătrânul continent lasă larg deschise uşile pentru public. Pe lângă vizitarea şi valorificarea patrimoniului cultural, muzeele pregătesc şi un program activ cu publicul vizitator.

La Muzeul ASTRA din Sibiu se anunţă un program deosebit, în cel mai mare şi valoros muzeu în aer liber din sud-estul Europei, muzeu care oferă un cadru feeric pentru desfăşurarea unor acţiuni culturale potrivite spaţiului neîngrădit de ziduri, dar înconjurat de monumente arhitecturale străvechi şi de flora Dumbrăvii Sibiului.

În cadrul amplului program ce se va derula în muzeele Complexului Naţional Muzeal ASTRA, Nadara va oferi două momente remarcabile în seara de 19 Mai. Cine este Nadara? Nadara Transylvanian Gypsy Band este o trupă compusă din muzicieni din judeţul Mureş şi o solistă de origine franceză. Compoziţiile formaţiei sunt variate, influenţate de muzica transilvăneană, iar originalitatea muzicii lor s-a remarcat în cadrul filmului “Transylvania” a regizorului Tony Gatlif.

În seara de 19 mai 2012, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, îi puteţi cunoaşte în cadrul atelierului de dansuri de la Pavilionul de joc de lângă Cârciuma din Bătrâni, pentru ca apoi să poată fi admiraţi la concertul de la scena de pe lac. Repertoriul lor cuprinde cântece şi dansuri transilvănene, numai bune pentru a însufleţi atmosfera din această seară de primăvară.

Aşadar, nu uitaţi ! Sâmbătă 19 mai Muzeul în aer liber oferă două momente remarcabile cu Nadara: de la orele 18 atelierul de dansuri de lângă Cârciuma din Bătrâni şi de la 20:30 concert la scena de pe lac!

 

Ultima oră