Momentul deschiderii oficiale a fost marcat de intonarea imnului, ridicarea drapelului şi tăierea panglicii pavilionului, evenimentul fiind găzduit de preşedintele BIE, comisarul Pavilionului României, Ferdinand Nagy, informează MAE.

pavilionul româniei la expo 2012 yeosu, care are ca temă delta dunării, a fost deschis sâmbătă

La ceremonia de deschidere a pavilionului au participat ambasadorul României la Seul, Călin Fabian, secretarul general BIE, Vicente Gonzales Loscertales, Andrei Mihăilescu, arhitectul pavilionului, David Choi, reprezentantul companiei AA, firma care a realizat execuţia pavilionului.

„Pavilionul României la EXPO 2012 Yeosu atrage atât prin designul arhitectural inedit, cât şi prin existenţa tehnologiei de vârf – realitate augmentată, o aplicaţie kinect, display-uri 3D şi cortină LED. Tehnologia de înaltă calitate prezentă în interiorul pavilionul invită vizitatorul la un cadru interactiv de cunoaştere a ţării noastre, cu precădere a zonei Delta Dunării şi a Mării Negre. Astfel, avem convingerea că Pavilionul României va deveni unul dintre cel mai atractive şi populare pavilioane din site-ul expoziţional”, a precizat comisarul secţiunii române, Ferdinand Nagy, conform sursei citate.

Secretarul General BIE, Vincente Loscertales, a apreciat conceptul pavilionului ca fiind unul reprezentativ pentru România, oferind un mediu extrem de atractiv pentru toţi vizitatorii.

Ambasadorul României la Seul, Cãlin Fabian, a mulţumit BIE şi organizatorilor expoziţiei internaţionale pentru oportunităţile oferite participanţilor de prezentare a culturii şi specificului fiecărei ţări şi a urat succes echipei ce coordonează participarea României la EXPO 2012, Yeosu, Republica Coreea.

Ceremonia de deschidere a fost urmată de turul oficial al Pavilionului României. Astfel, cei prezenţi au putut folosi toate sistemele interactive prezente în pavilion, punctele de atracţie fiind aplicaţiile kinect care permit vizitatorului să descopere şi să interacţioneze cu dansul, muzica şi portul popular specifice Deltei Dunării, cu olăritul şi meşteşugurile tradiţionale româneşti şi displayul 3D, unde pot fi urmărite imagini filmate în Delta Dunării şi în zona Dobrogeană.

După ce turul oficial a luat sfârşit, Pavilionul României a fost deschis publicului larg, putând fi vizitat zilnic între orele 09.00- 21.00.

Cu ocazia deschiderii oficiale a expoziţiei internaţionale de la Yeosu, preşedintele BIE, Ferdinand Nagy, a participat, vineri, 11 mai, la spectacolul oferit de organizatorii EXPO, spectacol precedat de o întâlnire cu preşedintele Republicii Coreea, Lee Myung-back.

Tema principală pentru conceptul naţional cu care România este prezentă la expoziţia internaţională este Delta Dunării şi se înscrie în tema generală a EXPO 2012: „The Living Ocean and Coast: Diversity of Resources and Sustainable Activities”.

Conceptul participării României la EXPO 2012 Yeosu evidenţiază în principal unicitatea şi importanţa ecologică a Deltei Dunării, precum şi a zonelor protejate ale acesteia, generate de bio- şi etnodiversitate, în contextul dezvoltării durabile.

Expoziţia Internaţională se va desfăşura pe durata a 90 de zile (12 mai – 12 august 2012)..

Comitetul de organizare al EXPO 2012 a alocat un spaţiu cu o suprafaţă de 414m2 (indicativ A 105), cu destinaţia de pavilion naţional al României, ţările vecine fiind Finlanda şi Norvegia.

Pentru participarea României la EXPO 2012 au fost alocaţi de la buget aproximativ 3 milioane de euro.

Oraşul sud-coreean Yeosu a fost ales pentru a organiza Expoziţia internaţională din 2012, devansând concurenţi precum oraşul marocan Tanger şi pe cel din Polonia, Wroclaw, în urma a două tururi de scrutin la care au participat delegaţi din 140 de state.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică