Costume deosebite, acorduri pe muzică de fanfară și o paradă tipic nemțească. Așa a debutat cea de a X-a ediție a Maifest, o manifestare la care participă sașii români din toată lumea. Parada din Centrul Sibiului a primit aplauze la scenă deschisă din partea spectatorilor.

Parada costumelor populare și tradiționale săsești a atras ca un magnet atât participanți cât și spectatori. Piața Mare din centrul Sibiului s-a transformat într-o scenă deschisă pentru marșul tradițional al celor aproape 400 de participanți. Spectatorii au fost cei mai încântați.

”Totul este minunat mai ales că este așa o zi frumoasă și copiii sunt foarte drăguți și sunt copiii noștri. Îmi place eleganța costumelor, entuziasmul copiilor și seriozitatea organizării. Categoric o să vin în fiecare an să văd parada”, a spus Sandra Barb, spectatoare la evenimentele din Centrul Sibiului.[nggallery id=874]

”Este foarte originală și e ceva nou pentru orașul nostru. Vin pentru prima oară și este foarte frumos. Am aici un participan mic pe care îl susțin. Îmi plac costumele, organizarea și fanfara desigur. Îmi pare rău că nu se ține anual”, a spus și Stoica Mioara, o altă spectatoare.

video
play-sharp-fill

Repetiții peste repetiții pentru paradă

Pentru ca totul să iasă ca la carte participanții la parada din Centrul Istoric al Sibiului au exersat săptămâni și chiar și ani întregi dansurile tradiționale. Toată lumea a fost entuziasmată de sărbătoarea ce se organizează din 2 în 2 ani. ”Nu e greu. E destul de frumos. M-am pregătit timp de cinci ani. Facem probe aproape în fiecare săptămână de 2-3 ori. Parada este o tradiție și o petrecere ca să spun așa. Să ne simțim bine. Partenera nu e greu de mânuit. E chiar foarte bine și foarte drăguță”, a spus și Andrei Sasu – participant paradă.

video
play-sharp-fill

Costume deosebite

Femeile sașilor au venit îmbrăcate în costume populare. Printre aceștia s-au numărat chiar și participante venite din Germania special pentru Maifest. Momentul revederii cu prietenii dragi a fost cel mai așteptat de sașii plecați peste hotare. ”Venim din Germania. Venim special pentru sărbătoare. Nu am emoții. Sunt foarte fericită că azi pot să fiu aici. Este a II-a mea participare. Sper să venim mereu. Suntem plecați din România din 1979. Mi-am regăsit prietenii aici” au spus două participante la paradă  sosite din Germania pentru Maifest.

”Pentru noi reprezintă o sărbătoare tradițională la care participau și bunicii mei în fiecare an în luna mai și încercăm să pătrăm tradiția vie. Nu este chiar un costum tradițional săsesc. Având în vedere că dansăm cu copii mai mici care nu au porturi populare am optat pentru o rochiță mai mult specifică austriacă. Toată lumea este emoționată și așa trebuie să fie. Este un prilej de a se reîntâlni și de a se vedea frumos pentru toată lumea” a mai spus o altă participantă.

Maifest a continuat cu dansuri de societate și un spectacol tradițional avut loc în Dumbrava Sibiului, acolo unde spectatorii au putut să savureze și din mâncăruri tradiționale gătite la fața locului. Manifestările se vor încheia duminică seară.

VIDEO: Bogdan Tătăroiu

Ultima oră