Șase focoase de proiectile din al II-lea război mondial. Peste asta a dat un lucrător pe excavator de la una din firmele care reabilitează DN14 în județul Sibiu. Proiectilele erau îngropate la jumătate de metru sub pământ la intrare în localitatea Șura Mare.

Inițial au fost găsite trei proiectile în urmă cu o zi, iar joi dimineață au mai fost găsite încă trei. Acestea erau îngropate exact sub drumul care leagă Mediașul de Sibiu. Excavatoristul care a făcut descoperirea s-a speriat de ce a scos din pământ.

„Le-am prins de glonţ de vârf. Asta am avut noroc. M-am speriat puţin. M-am oprit imediat ca să nu se întâmple nimic. Mi-am dat seama imediat. Dacă nu cred că nu mai eram aici. Am oprit utilajul şi am anunţat şefii mei. Am plecat de lângă el. M-i s-a mai întâmplat să găsesc proiectile dar nu aici în ţară ci în străinătate”, a povestit Laszlo Lăcătuş – excavatorist.

Trafic întrerupt pe DN14

Pentru a putea să neutralizeze proiectilele a fost nevoie de o muncă asiduă. Traficul pe DN14 a fost întrerupt alternativ pe parcursul a câteva ore. Specialiştii de la ISU Sibiu spun că a fost vorba de o intervenţie dificilă asta şi pentru că proiectilele se aflau unul lângă celălalt.

„Echipa pirotehnică din cadru ISU Sibiu a fost solicitat să intervină pentru identificarea, ridicarea, transportul şi depozitarea a şase proiectile performante de calibru 120 de provenienţă din al II-lea război mondial. Două dintre ele au fost ridicare ieri, iar celelalte patru care au fost îngropate în pământ sub asfalt s-a lucrat pentru ridicarea acestora astăzi. Operaţiunea de azi a durat aproximativ 4 ore. (..) A fost o acţiune dificilă din prisma faptului că proiectilele au fost îngropate şi a trebuit lucrat uşor pe lângă ele şi luat pământul gradual. Proiectilele erau active. Ele pot oricând să se declanşeze dar nu mai prezintă un pericol aşa mare. Pe timpul desfăşurării intervenţiei circulaţia a fost oprită”, a explicat sublocotenentul Anastasiu Laurenţiu de la ISU Sibiu.[nggallery id=871]

Bombe din al II-lea război modial

Ca să se descopere exact câte proiectile sunt s-a apelat la o firmă de specialitate dotată cu aparat special. Cu ajutorul acestuia s-a prospectat zona pentru a vedea dacă lucrările la DN14 pot să continue sau nu.

„Elementele de muniţie au fost descoperite cu detectoare de metale performante care se află în dotarea multor armate străine. (…) Probabilitatea poate să fie. În orice loc poate să fie un element de muniţie nexplodat. Dacă ne uităm puţin în istorie în urmă observăm că aici au fost direcţiile de deplasare de retragere a trupelor care au fugit înspre occident ca să zic aşa. E vorba de trupele din al II-lea război mondial. Oriunde pot fi elemente de muniţie nexplodat, chiar şi pe câmpurile din apropiere” a explicat şi Mihai Camarasanu de la o firmă specializată în prospectii geologice.

Cele şase proiectile au fost transportate cu o maşină specială la Sibiu, acolo unde cei de la ISU urmează să le dezamorseze şi apoi să le distrugă.

video
play-sharp-fill

video: Bogdan Tătăroiu

Ultima oră

Comentariul meu

Publică