Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a inaugurat astăzi, 9 mai, Căminul Studențesc Academica”, destinat familiilor de studenți și cadrelor didactice aflate în situații speciale.

Noul cămin al ULBS se află în cartierul Ștrand II, pe Strada Aurel Decei și va fi dat în folosință începând cu anul universitar 2012-2013. Lucrările de construcție au debutat în august 2012 și s-au încheiat în ianuarie 2012, investiția făcută valorând 3.5 milioane de lei.

Căminul „Academica” al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu dispune de 25 de apartamente cu o cameră și 5 apartamente cu două camere, mobilate și dotate cu toate facilitățile corespunzătoare. Spațiile de cazare vor fi puse la dispoziția familiilor de studenți ai ULBS cu rezultate academice și profesionale deosebite, doctoranzilor, precum și cadrelor didactice asociate, naționale și internaționale.

“Toate căminele Universității “Lucian Blaga” oferă condiții excelente de cazare, iar Căminul Academica se aliniază la aceste standarde. De altfel, având în vedere gradul ridicat de internaționalizare a ULBS- așteptăm în toamnă aproape 500 de studenți străini- este firesc să corespundem celor mai înalte cerințe”, a declarat Rectorul Universității Lucian Blaga din Sibiu, prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea în cadrul ceremoniei inaugurare a noului cămin.[nggallery id=870]

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică