Socialistul Francois Hollande a primit peste 18 milioane de voturi, în timp ce predecesorul său conservator, Nicolas Sarkozy, a obţinut 16,9 milioane de sufragii, iar 2,1 milioane de alegători au dat un vot alb sau nul, potrivit numărătorii care se bazează pe 46 de milioane de alegători înscrişi şi 37 de milioane de votanţi.
Nicolas Sarkozy şi-a recunoscut rapid înfrângerea. „Franţa are un nou preşedinte al Republicii, poporul francez a ales (…). Francois Hollande este noul preşedinte al Franţei şi trebuie respectat”, a declarat el.
Sarkozy a mai indicat că se va retrage din viaţa politică, dar nu a precizat dacă această retragere va fi permanentă sau doar temporară. El a afirmat doar că va „redeveni un francez printre francezi”.
Francois Hollande, care a apreciat că victoria sa reprezintă dorinţa de a pune capăt austerităţii în Europa, a anunţat că prima sa vizită în străinătate îi va fi rezervată cancelarului german Angela Merkel.
De altfel, echipa sa a precizat că acesta a discutat cu Merkel la telefon încă de duminică seara, la fel ca şi cu alţi lideri mondiali, precum premierul britanic David Cameron sau preşedintele american Barack Obama.
Pe de altă parte, tabăra lui Hollande a făcut apel duminică la francezi să „confirme, să amplifice” victoria socialiştilor la scrutinul legislativ din 10 şi 17 iunie, în timp ce dreapta a avertizat împotriva unei concentrări excesive a puterii.