Bruce Bale, Head of Sales CEEMEA şi Alessandro Petrilli, Client Partner, vor susţine la RoNewMedia prezentări în prima zi a conferinţei, în data de 16 mai, zi care este dedicată Social Media şi Search Marketing-ului. După ce îşi vor încheia prezentările, cei doi vor susţine în plus şi un training Facebook de două ore, cu detalii legate de folosirea eficientă a reţelei de socializare.

Managerii şi oamenii de marketing şi de comunicare, dezvoltatorii de aplicaţii şi toţi cei interesaţi de utilizarea eficientă a Facebook vor beneficia, după workshop, şi de o prezentare susţinută de Adda Kyrkili, Regional Head of Business Development la Think Digital – compania care vinde spaţiile publicitare Facebook în şase ţări, inclusiv România – prezentare care va arăta cum trebuie citite corect datele furnizate de rapoartele reţelei de socializare şi ce indicatori de performanţă trebuie studiaţi pentru eficientizarea campaniilor de promovare derulate în reţea.

La RoNewMedia, care se anuţă a fi cel mai amplu eveniment dedicat Internetului organizat până acum în regiune, vor participa timp de trei zile şi alte companii majore ale industriei, printre care Skype, Yahoo, Google, MSN, BBC, Reuters şi multi alţii.

Detalii despre conferinţă pe www.ronewmedia.ro.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică