DOSARUL APOSTU: Carabulea face închisoare un an și șase luni iar Florin Apostu 5 ani

Ilie Carabulea a primit o pedeapsa de un an si 6 luni pentru că l-a mituit pe fostul șef al Parchetului Judecatoriei Sibiu, Florin Apostu, căruia magistratii instantei supreme i-au majorat pedeapsa de la 3 la 5 ani de inchisoare cu executare pentru luare de mită.

DOSARUL APOSTU: Carabulea face închisoare un an și șase luni iar Florin Apostu 5 ani

Înainte de sărbătorile de paște, magistrații care acum s-au promunțat în majoritate, deciseseră amânarea sentinței până după sărbători.

Instanța supremă a admis, joi, recursul făcut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție împotrivă achitărilor dictate în acest caz de instanțele inferioare și a stabilit că fostul prim-procuror al Parchetului Judecariei Sibiu să execute cinci ani de închisoare pentru mai multe fapte de luare de mită.

Alături de acesta au mai fost condamnați la pedepse cu executare Tiberiu Narcis Popescu, care a primit doi ani și șase luni de închisoare, Ilie Carabulea, un an și șase luni, Sebastian Dumitru Cirstea și Mihaela Izabela Cirstea, câte un an și două luni de închisoare.

DOSARUL APOSTU: Carabulea face închisoare un an și șase luni iar Florin Apostu 5 ani

Nicolae Boța a fost achitat de magistrații instanței supreme, acestuia fiindu-i aplicată o amendă administrativă de o mie de lei.

Decizia a fost luată în majoritate, adică doar doi dintre judecătorii completului au decis că inculpații din acest dosar trebuie condamnați. Opinia separată a celui de-al treilea magistrat prevede achitări în cazul lui Florin Apostu privind faptă cu autoturismele luate în leasing și pentru alte patru fapte privind declarațiile de avere.

Decizia de joi a instanței supreme este definitivă.

În 15 aprilie 2011, prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Sibiu, Florin Nicușor Apostu, fusese condamnat la trei ani de închisoare cu executare de Curtea de Apel Constanța.

Magistrații Curții de Apel Constanța l-au condamnat pe ofițerul SRI Tiberiu Popescu la un an și opt luni de închisoare cu executare. De asemenea, Mihaela Izabela Carstea, Sebastian Dumitru Carstea, Nicolae Bota au fost condamnați la un an și două luni de închisoare, iar Ilie Carabulea, la doi ani de închisoare cu suspendare.

Decizia Curții de Apel Constanța a fost atacată cu recurs la Înaltă Curte de Casație și Justiție.
Direcția Națională Anticorupție i-a trimis în judecată, în luna decembrie 2010, pe Florin Nicușor Apostu, Tiberiu Narcis Popescu, ofițer activ în cadrul Direcției Județene de Informații Sibiu, Ilie Carabulea, asociat și administrator al societăților comerciale din cadrul Atlassib Holding Sibiu, Sebastian Dumitru Carstea, director la Liceul Carol I din Sibiu, Mihaela Izabela Carstea și Nicolae Botă.

Potrivit rechizitoriului, în cursul lunii septembrie 2010, Apostu a primit de la Carabulea contravaloarea unei revizii auto în sumă de 4.000 lei pentru a-l sprijini în promovarea unui recurs în interesul legii, lăsându-l să creadă că are influența asupra procurorului general al României. Revizia a fost facturată între SC Star Motors SRL Sibiu și SC Atlassib SRL Sibiu, ambele fiind firmele lui Carabulea.

În perioadă 2006 – octombrie 2010, Apostu Florin Nicușor a folosit în mod exclusiv și consecutiv două autoturisme marca Audi A8 și VW Passat achiziționate în bază unui contract de leasing financiar între SC Atlassib Leasing IFN SĂ Sibiu și SC Intermedia SRL Sibiu, ambele societăți fiind membre ale holdingului Atlassib condus de Ilie Carabulea. Cele două societăți comerciale au achitat, pentru Florin Apostu, TVA aferentă acestora și contravaloarea avansului auto, în condițiile în care, la nivelul anului 2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu a avut în instrumentare un număr de 196 de dosare penale referitoare la activitatea firmelor lui Carabulea. În aceste dosare, Apostu a dat soluții și a verificat soluțiile date de procurorii subordonați, se arată în rechizitoriu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică